„Ce-mi pasă mie moldovan ruginit de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemţeşti, de comediile voastre traduse şi imitate! Zugrăviţi-mi mai curând o icoană din ţară, povestiţi-mi o scenă de la noi, pipărată sau plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul şi răul, simplul şi emfaticul, adevărul şi ridicolul se întâlnesc la fiecare pas.”

Alecu Russo, 1839

Suntem în anul 2010, într-o Românie în care după 1989 libertatea a fost greşit înţeleasă şi interpretată de fiecare după bunul plac. În aceste timpuri ”de cotitură” în care tinerii coboară la toneta de lângă bloc pentru a cumpăra reviste viu colorate în care vedetele lor preferate apar în ipostaze mai mult decât indecente; în aceste vremuri când oameni în toată firea sunt interesaţi numai de ce a mai făcut controversatul personaj X: top model, fotbalist, actor în filme pentru cei singuri şi frustraţi, sau orice altă ”vedetă” autohtonă şi tipică plaiurilor mioritice; mă întreb, oare ăsta să fie viitorul în care trăim, către acest viitor şi-a îndreptat Aleccu Russo îndemnul?

Am plecat pe un anevoios drum ”pentru zugăvirea unor icoane din ţară” prin pasiunea mea pentru scris. După doi ani de muncă am reuşit să-mi lansez primul roman la care am lucrat în paralel cu o a doua lucrare ce sper să vadă lumina tiparului în luna mai a acestui an. Peste tot mă lovesc de sloganul: În România nu se mai citeşte! Degeaba scrii că românul e pasionat de… personajele de mai sus.

Numai dacă aruncăm o privire în istoria literară interbelică vedem că avem cu ce ne mândri. Există încă valori naţionale şi oameni care îşi aduc contribuţia la valorificarea lor dar nu reuşesc să ”scoată capul la lumină” datorită acestui circ monden, ridicol şi, în cea mai mare măsură, încăpăţânării cu care 80% din publicaţiile naţionale preferă să promoveze subiecte şi personaje de prost gust.

Este primordial să ne interesăm noi românii şi la nivel de ”ţărişoară” de ceea ce ne face cinste şi mai apoi să avem pretenţia unei recunoaşteri internaţionale. Mă repet, avem cu ce ne mândri! Dan Brown a scris trei romane în care promovează subiecte tipic americane: N.A.S.A., C.I.A., … dar a cunoscut succesul abia după apariţia ”Codului lui Da Vinci” unde s-a reorientat către istoria medievală a Europei şi a cavalerilor cruciaţi. De ce? Pentru că americanii nu au nici măcar istorie medievală, ca să nu mă refer şi la cea antică. Ei îşi promovează valorile prin tot ce înseamnă carte, film sau alte lansări internaţionale.

Vă mulţumesc!

Anunțuri