Posts from the ‘Simbolistică’ Category

Lady Gaga loveşte în creştinism mai rău decât Dan Brown

Încep prin a spune că acest articol este unul original, necopiat, netradus şi, într-o oarecare măsură, premieră pe Internet deoarece articole similare s-au mai scris dar, după părerea mea, insuficient documentate, analizate şi expuse pe înţelesul publicului larg.

Zilele acestea urmărind ultimul videoclip al megastarului american Lady Gaga, Alejandro, am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Elementele simbolice şi ocultismul satanist sunt mult prea evidente pentru a fi catalogate drept neintenţionate, greşeli sau pur întâmplătoare.

Dar, să o luăm cu începutul. Scriitorul american Dan Brown a uimit întreg mapamondul cu trei dintre romanele sale: Îngeri şi demoni, Codul lui Da Vinci şi Simbolul Pierdut. Pe lângă vânzările record şi încasări de sute de milioane de dolari, acestea i-au atras şi mulţi contestatari sau chiar duşmani, cel mai puternic şi înverşunat fiind Biserica Catolică (o cacofonie acceptată de lexicul limbii române). Şi pe bună dreptate, Dan Brown lovea direct în fundamentul creştinătăţii şi a Noului Testament, Iisus Hristos. Cu toţii ştim că în anul 1054, la Marea Schismă, creştinătatea s-a împărţit în două mari ramuri: catolicism şi ortodoxism, cu valori religioase aproape identice. Ei bine, dacă partea ortodoxă s-a retras într-o conservare a ritualurilor sale şi o prezenţă mai puţin importantă pe plan geo-politic şi economic, Biserica Catolică a jucat un rol decisiv în cursul istoriei, punându-şi amprenta în toate deciziile care au dus la crearea lumii în care trăim astăzi. Vă amintesc numai de influenţa Papei de la Roma, puterea Vaticanului, Inchiziţie, etc.

Dan Brown a mers pe firul unei lucrări documentar realizată de mai mulţi cercetători americani şi europeni între anii 1963-1987 şi intitulată Sângele Sfânt şi Sfâtul Graal. Foarte pe scurt, în această carte se aduc la iveală existenţa şi rolul unei organizaţii oculte şi secrete ce poartă numele de Prioria din Sion sau Prioria Sionului şi dovezi cum că ar fi stat în spatele organizării cruciadelor pentru cucerirea oraşului sfânt Ierusalim, punerea bazelor societăţii secrete Illuminati, dar şi a masoneriei şi francmasoneriei de astăzi. Rolul lor fiind acela de a proteja urmaşii, linia sângelui, lui Iisus Hristos; această linie a sângelui fiind de fapt Sfântul Graal, discreditarea Bisericii Catolice şi, în ceea ce priveşte masoneria, conducerea lumii şi crearea unei noi ordini mondiale.

De ce afirm că Lady Gaga loveşte în creştinism mai rău decât Dan Brown? În anul 2010 revista Time o clasează pe primul loc în topul celor mai influenţi artişti din lume. Videoclipurile ei sunt urmărite de sute de milioane de oameni şi milioane de tineri îi reproduc şi urmează gesturile. Deci, îl surclasează pe Dan Brown la capitolul transmitere a mesajelor. De ce este ea o ameninţare la adresa creştinismului? Vom afla analizând ultimul videoclip al interpretei, Alejandro.

Videoclipul începe cu plasarea mai multor tineri în uniforme identice cu cele ale soldaţilor nazişti din SS sau Gestapo. Şi ştim că ţelul armatelor lui Hitler a fost acela de a conduce lumea. Printre ei, eroul principal Alejandro, iubitul din cântec al artistei.

Scena se schimbă trecând la apariţia a 10 oameni îmbăcaţi în negru. Aceştia defilează în pas identic cu cel al armatelor naziste. Unul dintre ei poartă pe umeri simbolul hexagramei. Hexagrama este reprezentarea numărului bestiei, 666, din Biblie, steaua cu şase colţuri. Aceasta mai poartă numele de Steaua lui David, simbol al francmasoneriei. De remarcat că cei zece oameni au o tunsoare asemănătoare cu cea a călgărilor catolici emisari a catolicismului în întreaga lume. În timpul defilării lor se aud mai multe tunete. Ştim că tunetul este un rezultat al fulgerului; şi fulgerul nu reprezintă altceva decât simbolul Satanei din Biblie, Lucifer, cel ce aduce lumina. Putem presupune că cei 10 sunt emisari ai Satanei. Dar emisari ai Satanei călugări catolici?! Mai departe ei dansează ca nişte nebuni, dar perfect organizaţi ca şi cum ar fi conduşi de o forţă supremă, cu un scop bine definit.

Lady Gaga apare cu trei coarne, asemenea diavolului Baphomet, unul dintre cei mai mari demoni ai istoriei teologice a lumii.

Merge în faţa unui cortegiu purtând în mâini o ofrandă asemănătoare unei inimi de om, aceasta va fi închinată Satanei. Bărbaţii ce poartă sicriul pe umeri sunt îmbăcaţi în aceeaşi uniformă nazistă. Toţi au ambii ochi acoperiţi, trăiesc în întuneric, execută ce li se cere.

Îşi acoperă pe rând ochii cu ajutorul unor ochelari întruchipând zeul antic Horus, lumina şi întunericul.

Pare a fi consiliată e un ofiţer nazist care la rându-i are ambii ochi acoperiţi dar o lumină îi mai sclipeşte în cel stâng; intervenţia lui Lucifer, cel ce aduce lumina.

Un bărbat apare gol şi cu un pistol în mână dar este legat cu sfori, asemenea unei marionete ce poate fi condusă după bunul plac al celui ce o mânuieşte.

Lady Gaga vorbeşte pe un ton ciudat şi diabolic. Întruchipează aici mireasa Diavolului care o iubeşte. Dar atunci în videoclip Antihristul poartă numele Alejandro? Antihristul este descris în Biblie:

Numele său:

– Antihristul (1 Ioan 4:3: “Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume”).

– Fiară de mare (Apocalipsa 13:1: “Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă”).

– Urâciunea pustiirii (Matei 24:15: “Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă”).

– Corn mic (Daniel 7:8: “M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari”).

– Omul nelegiuirii, fiul pierzării (Tesaloniceni 2:3: Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării”).

Originea Antihristului:

– Este adus la viaţă din iad (Apocalipsa 11:7: “Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din hăuri, va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî”).

– Este din perioada de dinaintea Imperiului Roman, Noul Testament fiind scris în perioada de apogeu al Imperiului Roman. Acest lucru se deduce din Apocalipsa 17:8-11: “Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire (…) Cele şapte capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia. Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme. Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire”. Precum se vede, în Apocalipsa lui Ioan (redactată la sfârşitul sec.1 d.Hr.) se scrie foarte clar despre o fiară care a fost în trecut, şi acum nu mai este.

Identitatea sa:

– Este unul din cele şapte capete din Biblie. El trebuie să fie regele Egiptului, Asiriei, Babilonului, Persiei, Greciei, Romei (Imperiului Roman de viitor).

– Din moment ce  a trăit înaintea apariţiei Imperiului Roman, el trebuie asociat cu “împăratul nr.5″ (Apocalipsa 17:10: “Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit”).

Dintre toţi regii faimoşi ai lumii antice, cel mai celebru a fost Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.), cel care a creat un imperiu imens, cel mai mare din toată istoria omenirii. În mod sigur, Apocalipsa lui Ioan se referă la el, şi nu la faraonii din Exod, monarhii asirieni sau regii babilonieni şi persani (din mai multe motive, ca de exemplu faptul că regii babilonieni şi persani au fost, de obicei, credincioşi).

Putem să-l identificăm pe Alexandru cel Mare ca fiind Antihristul din Biblie?

Din mai multe motive, printre care am aminti:
– el a fost cel mai faimos rege al antichităţii, despre care s-a scris cel mai mult.
– ascensiunea şi decăderea sa au fost descrise cel mai bine în profeţiile lui Daniel din Biblie (profeţii făcute cu circa 3 secole înainte!)
– el credea că este fiul lui Zeus, fiind un conducător foarte arogant. Zeus este cel ce stăpâneşte fulgerul, aducător de lumină.
– va duce o campanie de genocid împotriva credincioşilor care nu i se supun.

În concluzie, mulţi teologi îl văd pe Alexandru cel Mare drept Antihristul. E o coincidenţă faptul că Lady Gaga cântă despre un Alexandru, care, în contextul din videoclip, are legătură cu Lucifer (Satana / Antihristul)

Mai departe Lady Gaga îşi arată dinţii de vampir, de fiară şi toţi acei bărbaţi cu tunsori de călugări catolici dansează în faţa ei şi la ordinul ei. Simboluri sataniste. Bărbaţii par a fi posedaţi, mişcările lor nu sunt naturale, se înţeleg bine şi apoi se luptă între ei. Totul se aseamănă cu un ritual ocult.

Apare îmbrăcată ca o călugăriţă în costum de latex alb. Pe braţe, piept şi zona genitală apar cruci roşii întoarse. Crucea întoarsă este simbol satanic deoarece neagă martiriul lui Iisus. Crucea întoarsă din zona inghinală îşi are vârful exact între picioarele cântăreţei.

Se lasă pradă dorinţelor carnale şi face sex cu Antihristul.

Tot pradă dorinţelor carnale se lasă şi bărbaţii care iarăşi par a fi posedaţi.

Îmbrăcată ca şi călugăriţă se roagă lui Alejandro, Antihristul, după care înghite crucea şi rozariul de mărgele.

Purtând coroana ce o aseamănă izbitor cu demonul Baphomet şi având un ochi acoperit, cunoaştere şi întuneric, Lady Gaga îşi mişcă braţul de mai multe ori mimând semnul Sfintei Cruci aşa cum cardinalii catolici binecuvintează mulţimile.

Bărbaţii în uniforme naziste revin defilând în jurul ei. Apoi cântăreaţa dansează purtând un sutien ce are ca terminaţii în vârful sânilor două mitraliere M4, arma de infanterie a soldaţilor americani. Ori vrea să arate că sânii ei sunt un motiv de pornire a războaielor, ori se crede un fel de Elena din Troia; simbol al ispitei ce duce la conflagraţii militare.

Mai multe scene se învăluie între ele, de la cântăreaţa pop ce cântă în faţa microfonului îmbrăcată într-o geacă de piele şi lenjerie intimă neagră, având în spatele său o cruce de lemn, la ritualuri de împerechere şi mimări ale orgasmului de către călugăriţa ce ţine în mână crucea şi rozariul.

Alejandro apare iarăşi purtând uniforma nazistă de ofiţer şi în jurul său au loc lupte de stradă şi scene de dezordine. Ca şi cum el ar veghea asupra acestei dezordini mondiale.

Bărbaţii aproape goi şi întruchipând călugări catolici trag de călugăriţă ca şi cum ar forţa-o la un act sexual şi până la urmă aceasta le cedează.

La finalul videoclipului călugăriţa ce a trăit un orgasm se tranformă într-o figură hidoasă care se dizolvă uşor într-o lumină luciferică.

Pe data de 1 iunie 2010 controversata cântăreaţă a acordat un interviu celebrului Larry King în care vorbeşte despre sentimentele sale religioase:

“Lupt cu sentimentele mele în legătură cu Biserica. În termeni de religie, sunt o persoană foarte religioasă. Am fost crescută în catolicism. Cred în Iisus Hristos. Cred în Dumnezeu. Sunt o persoană foarte spirituală, căci mă rog foarte mult. Dar, în acelaşi timp, nu există nicio religie care să nu urască sau să nu se opună unui alt grup rasial, religios sau sexual. Din acest motiv, cred că religia este un fals. Din acest punct de vedere, cred că aţi putea spune că nu sunt o femeie foarte religioasă, iar acest lucru este foarte confuz în ceea ce priveşte religia. Visez şi îmi imaginez un viitor unde va exista o religie mult mai paşnică sau o lume mult mai paşnică, o stare a minţii mult mai liniştită pentru generaţiile tinere. Asta visez”.

Nu văd cum Lady Gaga ar putea induce prin videoclipurile sale o stare a minţii mult mai liniştită pentru generaţiile tinere… Tot ce ştim este că influenţa şi succesul ei pe plan mondial fac ca tinerii să îi urmeze şi să îi reproducă gesturile. Iar dacă acest videoclip, printre altele la fel de controversate ale cântăreţei, nu este altceva decât un elogiu adus Satanei şi o denigrare a Bisericii Catolice, atunci avem o problemă.

Aştept părerile şi comentariile dumneavoastră, precum şi cele ale prietenilor din blogroll:

Celcecrede\’s Blog, Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean, Greieri şi păpădii, Maminineta, Mikael Eon Muntyanu, Munteanul, Nea Costache, Oana Stoica Mujea, Quadratus, RAMANIA, RAVEDA, Romania-Dacia-Casa nostra, Sibilla, sifilicaBLENOrel, Vai România!

Cristian Bogdan Hotnoga

Să păşim pe tărâm ocult. Cel mai cumplit blestem.

Pentru că nu sunt chiar genul de om ce se ghidează după vechiul îndemn „Crede şi nu cerceta!”, în studiile mele, uneori, aprofundez şi subiecte ce ţin de tainele ocultismului şi ezoterismului. Astfel, destul de recent, am parcurs o uimitoare lucrare a unor cercetători americani, veşnici „dezlegători” de mistere, secrete şi fenomene paranormale sau supranaturale. De aici am sustras şi cele ce urmează. Prefer să nu promovez nici titlul cărţii şi cu atât mai puţin pe autori, din motive ce ţin de mesajele transmise în această lucrare şi îndemnele nu tocmai pacifiste.

Următorul blestem şi incantaţiile acestuia mi-au atras atenţia. Conform autorilor lucrării, mesajul este unul original şi tradus din limba latină veche. Consider că nu este nevoie să vin cu o definiţie asupra termenilor de blestem şi incantaţie deoarece cu toţii ştim ce înseamnă.

Astfel, atunci când un bărbat/femeie doreşte să pună un blestem asupra altei persoane, procedeul este următorul:

– În mijlocul unei foi albe de hârtie, carton, pânză, se aşează fotografia, portretul, schiţa persoanei asupra căreia se aruncă blestemul. Este foarte important ca numai persoana duşmănită să apară pe aceasta.

– Cel ce iniţiază blestemul trebuie să scrie cu propria mână următoarea incantaţie pe suportul de hâtie, astfel încât scrisul să treacă de pe partea albă pe fotografie şi iar pe suport.

Incantaţia este următoarea:

Atunci când un bărbat/femeie aruncă blestemul asupra unui bărbat:

Zei ai Infernului, prin această ofrandă vă conjur să fiţi martorii acestui blestem. Prin vrerea voastră îl blestem pe… (numele şi prenumele celui blestemat). Fie ca penisul să i se usuce. Fie ca oasele să îi putrezească. Fie ca el să îşi vadă familia înnecându-se cu propriul lor sânge. Zei ai Infernului, vă ofer vouă măruntaiele lui, gura lui, respiraţia lui, cuvintele lui, mâinile, ficatul, inima, stomacul lui. Zei ai Infernului, vreau să îl văd suferind amarnic, iar eu mă voi bucura şi vă voi aduce vouă ofrande.

Atunci când un bărbat/femeie aruncă blestemul asupra unei femei:

Zei ai Infernului, cu vrerea voastră o blestem pe… (numele, numele de fată şi prenumele celei blestemate). Fie ca toate bestiile pământuluisă o violeze. Fie ca toţi copii să îi moară iar casa să-i ardă. Zei ai Infernului, vă ofer vouă măruntaiele ei, gura ei, respiraţia ei, cuvintele ei, mâinile, ficatul, inima, stomacul ei. Zei ai Infernului, vreau să o văd suferind amarnic, iar eu mă voi bucura şi vă voi aduce vouă ofrande.

– După ce această incantaţie este scrisă, deasupra fotografiei se aruncă un mic obiect aparţinând celui blestemat: fir de păr, unghie, …

– Fără ezitare cel ce aruncă blestemul trebuie să aducă ofranda prin sânge, îşi taie palma stângă lăsând câteva picături de sânge să curgă pe fotografie şi cuvintele scrise. Este esenţial ca mâna folosită să fie cea stângă, de la inimă.

– După aceasta cu ajutorul cuţitului se crestează suportul de hârtie şi chipul nefericitului, timp în care blestemul se rosteşte cu voce tare. Rămăşiţele se adună strâns, lăsând sângele coagulat să le pătrundă.

– Ultimul pas al blestemului este ca acele rămăşiţe să fie aruncate în curtea, grădina celui blestemat sau ascunse în maşina, casa acestuia. Blestemul va funcţiona cât timp acestea se află în preajma nefericitului. Dacă subiectul blestemului descoperă aceste urme ale incantaţiei este cu atât mai bine deoarece este un blestem ce odată aruncat nu mai poate fi ridicat.

Concluzii:

Astăzi am adoptat acest subiect deoarece mă doare capul de la atâta politică şi nu mai pot cu toţi nenorociţii aceştia care ne conduc ţara (remarcă: nu îl puteţi blestema pe Băsescu pentru că ar fi imposibil să faceţi rost de păr :)). România este una din ţările în care oamenii naivi şi creduli cred în astfel de ritualuri, cu toate că subiectul în sine este unul tabu şi apelează la diferite vrăjitoare, preoţi, înţelepţi care, normal, contra cost leagă şi dezleagă blesteme, vindecă de dragoste, deschid cartea, etc… Chiar dacă mulţi nu avem nici cea mai mică idee cam în ce constau aceste ritualuri, ne temem de ele. Cât despre şarlatanii, ţigăncile şi „sfinţii” care prin înşeleciune urmăresc să ne deposedeze de suma rămasă după tăierea celor 25%, nu mai comentez.

Am vrut totuşi să vă arăt cam în ce constă un astfel de ritual şi cu toate că nu cred în aşaceva, nu m-aş simţi prea bine ca astfel de incantaţii şi jertfe să fie aruncate asupra mea.

Trecând acum la o analiză din punct de vedere simbolic al întregului ritual:

– foaia albă, simbolizând puritatea, va fi stropită cu sângele adus drept jertfă de cel ce aruncă blestemul. Ritual antic şi păgân prin care sunt invocate forţele întunericului, zeităţi care vor îndeplini dorinţa acestuia.

– chipul nefericitului este folosit în primul rând pentru identificarea subiectului şi nu atât în această viaţă ci mai ales după trecerea în lumea morţilor unde, cel ce blesteamă îşi doreşte să îl trimită în Infern.

– scrisul de mână simbolizează atât „contractul” dintre acuzator şi zeii Infernului dar, în primul rând lansatorul blestemului îţi vinde propriul suflet zeilor întunericului pentru ca aceştia să înfăptuiască cele cerute de dânsul, iar el se va bucura aducându-le în continuare ofrande.

obiectul aparţinând celui blestemat îl individualizează iarăşi dar, arată  legătura dintre cele două persoane, legătură ce nu mai există dar va fi restabilită din nou sub forma răzbunării.

– tăierea în palmă, scurgerea sângelui şi scrijelirea trupului nefericitului conform amarelor vorbe ale incantaţiei, constituie pecetluirea acestui contract, dintre om şi divinităţile Abisului; procedeu des folosit pentru a lega ceva ce nu mai poate fi desfăcut.

– incantaţia în sine arată dorinţa de rău a promotorului, îndreptată asupra altei persoane.

– aşa cum afirmă şi autorii lucrării menţionate anterior, este un blestem ce nu mai poate fi ridicat şi condamnă ambele părţi umane la întuneric veşnic.

Sfaturile autorului, adică eu:

– Nu încercaţi aşaceva acasă.

– Cei cu frică de Dumnezeu cu atât mai puţin.

– Cam aşa arată un blestem şi procesul său de realizare, din punctul meu de vedere este cel mai cumplit dintre cele întâlnite şi are la bază o dorinţă extraordinară de răzbunare, deoarece cel ce blesteamă îţi vinde el primul sufletul numai pentru ca mai târziu acesta să cadă şi asupra părţii duşmănite.

– Divinităţile antice, reale sau nu, nu trebuie luate peste picior.

– Dacă cineva v-a blestemat sau ameninţă că intenţionează să o facă, e simplu, nu vă simpatizează prea mult :).

– Nu încurajaţi înşelătoria, pardon, vrăjitoria.

– Bunul şi înţeleptul Dante ne spunea că indiferent de faptele noastre din timpul vieţii, suntem sortiţi la un loc „călduţ” într-unul din cele 9 cercuri ale Infernului. Din punctul meu de vedere cei ce apelează la astfel de ritualuri vor fi primii în listă şi mai puţin cei asupra cărora se aruncă blestemul.

– Ultimul dar cel mai înţelept sfat: Ceva în care nu crezi, nu te poate afecta.

Aştept păreri şi comentarii.

Cristian Bogdan Hotnoga

Este Lady Gaga o unealtă Illuminati?

Lady Gaga, cea mai influentă artistă din lume, potrivit „Time”

Lady Gaga se află pe primul loc în topul celor mai influenţi artişti din lume, realizat de revista Time. Excentrica artistă le-a devansat pe celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey, dar şi pe regizoarea laureată cu Oscar în 2010, Kathryn Bigelow.

Lady Gaga este o cântăreaţă lansată fulminant în anul 2008, super-hitul ei “Poker Face” făcând furori pe toată planeta. Dar totuşi ceva anume frapează la ea…simbolismul din jurul său. Acesta e atât de evident, încât te întrebi dacă nu cumva e o glumă proastă. Simbolismul Illuminati devine atât de clar, încât o analiză ca aceasta nu este decât un simplu exerciţiu de a arăta evidenţa.Toată personalitatea lui lady Gaga (fie că interpretează pe scenă sau nu) reprezintă preţul plătit pentru controlul minţii?

Ce este Illuminati?

“Illuminati” reprezintă un grup restrâns de oameni de elită (politicieni de vârf, oameni foarte bogaţi, persoane influente), ce pot fi întâlniţi în diverse organizaţii ca grupul Bilderberg, ce au scop dominarea întregii lumi din punct de vedere politic, economic, social şi religios, sub egida New World Order (Noua Ordina Mondială). Deşi Illuminati a fost fondat în 1776 şi desfiinţat oficial câţiva ani mai târziu, tot mai mulţi cercetători cred că ordinul s-a perpetuat până în ziua de azi.

Ce reprezintă numele “Lady Gaga”?

“Gaga” în limba engleză este un termen care înseamnă “sonat”, “ramolit”, “senil”, “dus”,”idiot”, “prostuţ”, gagă”. “Gaga” este, probabil, cel mai uşor nume de pronunţat în limba engleză, acesta fiind adesea primul sunet scos de bebeluşi, în încercarea de a imita vorbirea umană. Deci, “Lady Gaga” s-ar traduce prin: “doamna sonată”, “doamna prostuţă”, “doamna gagă”, “doamna fără minte”. Această minte goală poate fi umplută cu orice lucru. Iar această stare, a minţii goale, poate fi obţinută cu succes după un proces de control al minţii?

De asemenea, se poate spune că numele a fost inspirat şi după numele melodiei formaţiei Queen “Radio Gaga”. În videoclipul lui “Radio Gaga”, sunt folosite secvenţe din filmul “Metropolis” (1927), care povesteşte istoria unei femei din clasa muncitoare, ce a fost aleasă de reprezentanţii unei organizaţii oculte, pentru a transforma-o în robot, folosindu-se de ştiinţă şi magie neagră. Această transformare ar putea fi o metaforă pentru controlul minţii. Odată transformată în robot, femeii i se oferă sarcina de a corupe alţi reprezentanţi ai clasei muncitoare. Interesant e faptul că şi alte cântăreţe, ca Madonna, Beyonce, Kylie Minogue, s-au folosit de imaginea femeii-robot în unele din videoclipurile lor. Lady Gaga, pentru a continua “tradiţia”, foloseşte acelaşi lucru în videoclipul piesei “Paparazzi”

Semnificaţia logo-ului lui Lady Gaga

Interesant şi foarte evident este şi logo-ul cântăreţei. El prezintă un corp de femeie fără cap, cu un fulger care porneşte din pieptul său şi care iese prin organele sale genitale. Lipsa capului semnifică încă o dată absenţa gândirii proprii, a conştiinţei personale. Acest corp seamănă frapant de mult cu ciudatele manechine fără cap ce le puteţi găsi în magazinele de haine. Fulgerul implică faptul că trupul său fără gândire a fost “încărcat” cu o forţă care-i conferă viaţă (interesantă comparaţie, căci procedeul de control al minţii care se bazează pe traume foloseşte tratamente cu electroşoc).

Simbolismul ochiului atotvăzător din videoclipurile lui Lady Gaga

Dacă vă uitaţi la câteva din imaginile sau videoclipurile lui Lady Gaga, veţi observa faptul că ea, în mod constant, închide unul din ochii săi. Mulţi oameni ar interpreta acest lucru ca o “chestie cool”, dar cei care sunt familiarizaţi cu simbolismul societăţilor oculte, ştiu faptul că “ochiul lui Horus” (aşa cum mai este el denumit) este unul dintre cele mai vechi simboluri folosit de organizaţiile oculte.

Din Dicţionarul de Ocultism semnificaţia ochiului lui Horus:

“Horus, fiul lui Osiris şi a lui Isis, ce a mai fost denumit şi “Horus, cel care conduce cu doi ochi”. Ochiul său drept era alb şi reprezenta Soarele, iar ochiul său stâng era negru şi reprezenta Luna. Conform mitului, Horus şi-a pierdut ochiul său stâng atunci când s-a luptat cu fratele său cel rău, Seth, vrând să răzbune astfel omorârea lui Osiris de către Seth. Acesta din urmă i-a scos ochiul lui Horus, dar a pierdut lupta. Ochiul a fost pus înapoi, prin magie, de către Thoth, zeul scrierii, lunii şi a magiei. Horus i-a prezentat ochiul lui Osiris cel mort, care a renăscut în lumea subpământeană.”

“Paparazzi”

În acest videoclip, plin de simbolism, Lady Gaga trece printr-un mare proces de metamorfoză. Lady se află în pat cu iubitul ei. Observaţi tabla de şah (simbol masonic) pe pereţi şi un cap de berbec (ce reprezintă satanismul). După ce observă aparate de fotografiat, tipul începe să se comporte ciudat, iar lucrurile devin violente. În final, el o împinge pe Lady Gaga afară pe balcon. În timp ce ea cade, pe fundalul ecranului apare un vârtej (asociat, în mod obişnuit, cu hipnotismul). Lady Gaga cade într-un mod destul de “delicat”, acest lucru sugerând că a sa coborâre nu este de natură fizică, ci reprezintă trauma victimelor supuse procesului de control al minţii. Apoi, Lady Gaga intră într-o casă, într-un scaun de rotile şi apoi îşi scoate treptat hainele. Începe să meargă puţin, cu ajutorul unor cârje, ce reprezintă reeducarea sa de către elita ocultă. Ea e îmbrăcată ca un robot (la fel ca în filmul “Metropolis” de care am vorbit mai sus). O altă scenă o arată dansând, într-o rochie de nuntă, jumătate albă, jumătate neagră. Aceasta semnifică asocierea ei (forţată) cu “Frăţia neagră”. Apoi, transformarea sa e completă.

Tot în acest videoclip, Lady Gaga poartă haine de Mickey Mouse. Ea se comportă într-un fel foarte robotic, de parcă gândurile şi acţiunile ei ar fi controlate de altcineva. Apoi, Gaga îl otrăveşte pe tipul din videoclip, iar în final zâmbeşte foarte ciudat. Atunci când ea îl omoară pe prietenul ei, acest lucru aduce aminte de nivelul “Delta” al proiectului Monarch, cunoscut şi sub denumirea de “programul ucigaşului”.

Delta este cunoscut ca “programul ucigaşului”, fiind dezvoltat pentru antrenarea forţelor speciale (Delta Force, Mossad etc.) în operaţiuni militare. Subiecţii sunt agresivi, nu mai simt frica şi sunt foarte eficienţi în ducerea la îndeplinire a sarcinilor lor. La acest nivel, apar instrucţiuni de auto-distrugere sau de sinucidere.

După ce îşi duce la îndeplinire misiunea de ucidere, Lady Gaga, în acest videoclip, îşi culege răsplata, aceea de a fi un “sclav Illuminati”.

Mai e interesant de remarcat un fapt. Regizorul videoclipului “Paparazzi” este Jonas Akerlund, care făcea parte în anii ‘80 din formaţia suedeză de black metal “Bathory”, foarte cunoscută pentru versurile sale sataniste. Să fie iar totul o simplă coincidenţă?

Trebuie să recunoaştem: Lady Gaga este o cântăreaţă foarte controversată. E adevărat că marketingul din jurul ei e foarte puternic, ceea ce o face ca să se vândă, dar, totodată, e adevărat şi faptul că şi simbolistica ocultă pe care o înconjoară pe Lady Gaga e la fel de puternică.

Poate că unora li s-au părut ridicole asemănările dintre simbolistica organizaţiei Illuminati cu Lady Gaga, gândindu-se că totul e doar o nebunie, dar oare sunt ei conştienţi de manipularea de care au parte din partea unor organizaţii secrete? Oamenii nu-şi dau seama că sunt manipulaţi; conştientul lor nu realizează asta. Dar în subconştient, le sunt impregnate mesaje, imagini, sunete şi simboluri, care le determină acţiunile lor conştiente viitoare.

Templul masonic, prezent în fotografiile lui Lady Gaga

Dacă aveţi cunoştinţe elementare de francmasonerie, aţi şti de fapt importanţa celor două coloane gemene de templu, Ioachim şi Boaz, care sunt reprezentate într-o mulţime opere de arte masonice.

Lady Gaga se află aşezată între două coloane masonice, purtând pantofi Hello Kitty, şi, din punct de vedere simbolistic, aspectul ei e în strânsă legătură cu un program de control al minţii (inocenţă, copilărie, reeducare, etc.) Ochii ei sunt închişi, dar pe pleoapele ei sunt desenaţi doi ochi deschişi, ceea ce, din punct de vedere simbolic ne transmite următorul mesaj: ochii săi par deschişi, dar totuşi sunt închişi.

Ioachim şi Boaz reprezintă o pereche de coloane simbolice, descrise în scrierile biblice, privind templul lui Solomon şi fiind prezente în templurile masonice. În Cabala mistică, Ioachim şi Boaz sunt coloanele copacului vieţii şi reprezintă mila şi severitatea.

Ioachim este polaritatea masculină a Universului, lumina, mişcarea, activitatea, electronul. Boaz este polaritatea feminină a Universului, reprezentând întunericul, pasivitatea, receptivitatea şi tăcerea. Cele două coloane este echivalentul occidental al lui Yin-Yang, adică contrariile aflate în echilibru.

Francmasonii au preluat acest simbol, căruia i-au dat semnificaţia de dezvoltare spirituală a omului. O legendă masonică spune că filozoful grec Pitagora a descoperit coloanele şi, împreună cu Hermes Trismegistus, le-a folosit pentru a descoperi toate secretele Geometriei.

Lady Gaga, pe tronul masonic

În poza următoare, Lady Gaga, se află pe tronul masonic, pe fiecare parte a sa aflându-se cele două coloane gemene de care am vorbit mai sus. Ea poartă o rochie Hello Kitty, şi pozează într-o postură de manechin. Mâinile sale sunt poziţionate într-un anumit fel, încât aduce aminte de dictonul hermetic “ceea ce se află sus, se află şi jos”.

Deasupra capului lui lady Gaga se află simbolul francmasonic al compasului. Precum se ştie, francmasonii, înainte de a deveni o organizaţie ocultă, reprezentau breasla liberă a zidarilor, a constructorilor de temple şi biserici. În aceste construcţii, ei se foloseau de instrumente ca echerul şi compasul, care au devenit astfel simbolurile lor. Deşi, compasul şi echerul aveau la începuturi doar o semnificaţie “inginerească”, în momentul transformării francmasonilor în organizaţie ocultă, compasul şi echerul s-au transformat în simboluri total diferite.

Compasul este unul dintre cele mai obişnuite simboluri ale francmasoneriei, simbolizându-l pe Dumnezeu ca arhitect al Universului. Ca instrument de măsură, compasul reprezintă judecata şi discernământul. Fiind folosit la desenarea de cercuri, compasul reprezintă simbolul spiritualităţii, eternitatea.

Echerul, surprins şi el în acest simbol, alături de compas, este folosit pentru măsurarea pătratului, simbolul pământului, şi astfel tărâmul materialităţii. Împreună, compasul şi echerul, reprezintă convergenţa dintre spirit şi materie. Cele două simboluri formează hexagrama, adică uniunea pământului cu cerul.

În imaginea laterală, luată din filmul “Metropolis”, se poate observa coafura robotului Maria care se aseamănă foarte mult cu cea a lui Lady Gaga. În această scenă din film, androidul Maria trebuie să simbolizeze “târfa Babilonului”, aşa cum este ea prezentată şi în Biblie, în Apocalipsa lui Ioan.

“Apocalipsa lui Ioan” (17:3-7):

“3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.
4. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.
5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.
6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.
7. Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne”.