Ajutaţi Moldova!

Ajutaţi Moldova! Pe această cale ţin să îi mulţumesc domnului Ionuţ Iancu, unul din promotorii campaniei. În calitatea mea de moldovean, mulţumesc tuturor susţinătorilor acestui gest caritabil!

Ajutaţi Moldova!

Cred că versurile Mamininetei pătrund în sufletele tuturor românilor:

Când noaptea pe furiş işi lasă storul

Şi-o altă ploaie, începe un dans greoi

Eu  vreau să cer la lume ajutorul

Să şterg potop de lacrimi şi noroi.

Agoniseala unei vieţi întregi

A curs pe ape tulburi de tristeţe

Şi am rămas ai nimănui, pribegi

Primim de peste tot, numai poveţe.

În piept, durerea o simţim cum creşte

Şi lacrimi curg amare şi fierbinţi

Oricât ne străduim, nu ne uneşte

O viaţă plină doar de umilinţi.

Priviţi acum ce-a mai rămas din noi

Voi ce dormiţi în paturi de mătase

O viaţă –ntreagă a plecat suvoi

Nici urmă nu mai e, unde-au fost case.

Când noaptea pe furiş işi lasă storul

Şi-o altă ploaie, începe un dans greoi

Eu  vreau să cer la lume ajutorul

Să şterg potop de lacrimi şi noroi.

Fundaţia Mereu Aproape a deschis următoarele conturi:

CIF: 18212553

Bdul. Ficusului nr.44 A, et. 4, sector 1, BUCUREŞTI

BANCA: BRD-GSG-SMCC

COD BIC: BRDEROBU

IBAN LEI: RO05BRDE450SV07295334500

IBAN EURO: RO31BRDE450SV23761534500

Dacă vreţi şi puteţi să-i ajutaţi pe sinistraţi nu staţi prea mult pe gânduri.

Pentru mai multe detalii vedeţi aici, aici şi aici.

Ajutaţi Moldova!

Dr. Lucian Iosif Cueşdean

Aşa cum mi se întâmplă rar dar periodic, întâmplător sau „premeditat”, dau peste oameni, români, a căror valoare şi muncă fac cinste României. Astăzi l-am descoperit pe domnul dr. Lucian Iosif Cueşdean şi creaţia sa. Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi şi să judecaţi după acest articol preluat de pe blogul domniei sale Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean :

Româna, limba vechii Europe

Un alt punct de vedere asupra etimologiei lexicului românesc.

Moto:

„Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.”

Vasile Alecsandri

Româna este de sorginte autohtonă.
Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.
Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.
Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.
Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.

Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.

Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum:

GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), etc.

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.

Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.
Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.
Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore.

Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”.

La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de “românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.

Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.

Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.

Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.

O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:
1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.

1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.

2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.

Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele “luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca “NAP-te”, în România.
T*(D*) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică.
N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie a-ţi pune la bătaie.
Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.
NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, “NIU” în engleză, “NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.

Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?
NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.

El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie. Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.

Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.
Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.

A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.

În română există morfemul stem N* = “înnoire” = NA-şte-re, NOU.

În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
N*+PT*=metafora NOA+PTE.

Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.

Aspectul contravine unei logici elementare.

Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi.

Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.

Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul “primar” “NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei “ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei “CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.

Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.

Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.

Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.

Plecând de la “amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2000 de cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

Dr. Lucian Iosif Cueşdean

Ultimul care pleacă din România să stingă lumina!

Sloganul de mai sus nu îmi aparţine, nu îmi reprezintă opinia proprie faţă de ”ţărişoară” şi nu îl susţin; deci voi aduce argumente împotrivă-i.

Este adevărat, patru milioane de români muncesc în vestul Europei. Dar unde cheltuiesc ei banuţii câştigaţi cu a frunţii sudoare? Aţi ghicit! Se întorc în România pentru că aici sunt ACASĂ. Cred că 80% din români au o rudă sau cunoştinţă în Italia sau Spania; deci ştiţi ce spun ei: că Paştele nu e Paşte dacă nu sunt acasă, Crăciunul nu este la fel petrecut printre străini. Românii sunt printre popoarele cele mai ospitaliere din Europa, ca oameni ne caracterizează căldura sufletească şi este normal să te simţi în largul tău printre ai tăi.

Să luăm englezii şi nemţii ca exemplu: la ei gradul de civilizaţie ridicat produce şi o răcire a relaţiilor interumane. Sunt ei mai cumsecade? Nu. Sunt ei mai deştepţi, citiţi? Nu cred. Mai frumoşi? Tot nu. Şi acum punctul forte; au ei femei mai frumoase ca ale noastre? Clar, nu! Atunci de ce să nu ne mândrim? Bine, intenţionat nu precizez de: autostrăzi, Mercedes, Rolls Royce sau nivel de trai.

Am să repet următoarea idee până mă las de bloging: Ce transmitem noi aici îşi are ecoul şi în afară! Cum să ne vadă alţii lebede dacă noi ne considerăm gâşte? Totul pleacă de la mentalitate şi educaţie. Ia mai daţi-i una după ceafă pruncului vostru dacă îl vedeţi că mănâncă îngheţata şi aruncă ambalajul la întâmplare! Ar fi primul pas în a vă da seama că nu aţi fost în stare să-i oferiţi cei şapte ani de acasă… şi trebuie să faceţi ceva.

Voi face tot posibilul să scriu un articol în fiecare zi, în care voi aborda subiecte pe care le-aţi uitat sau nici nu aţi ştiut că există în ”ţărişoară”; bineînţeles legate de viaţa de zi cu zi corelată cu istorie. Deasemenea am primit multe mesaje, comentarii şi sugestii. Cineva îmi spune pe mail că nu îi place romanul meu ”Templul Păgânilor” pentru că nu are poze de interior; eu îi răspund că fondul contează şi nu forma; calitatea cărţii.

Aseară am rămas plăcut surprins să văd că pagina ”Blestemul Şarpelui” de pe acest blog a fost accesată de 500 de vizitatori. Sunt copleşit de emoţie şi recunoscător tuturor. Voi face totul pentru o Românie mai bună şi frumoasă în inimile noastre.

Apreciez toate comentariile, pozitive sa nu, important este să fie constructive. Vă mulţumesc!

”Nu este altă mai de folos zăbavă decât a cărţilor cetire…”

„Ce-mi pasă mie moldovan ruginit de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemţeşti, de comediile voastre traduse şi imitate! Zugrăviţi-mi mai curând o icoană din ţară, povestiţi-mi o scenă de la noi, pipărată sau plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul şi răul, simplul şi emfaticul, adevărul şi ridicolul se întâlnesc la fiecare pas.”

Alecu Russo, 1839

Suntem în anul 2010, într-o Românie în care după 1989 libertatea a fost greşit înţeleasă şi interpretată de fiecare după bunul plac. În aceste timpuri ”de cotitură” în care tinerii coboară la toneta de lângă bloc pentru a cumpăra reviste viu colorate în care vedetele lor preferate apar în ipostaze mai mult decât indecente; în aceste vremuri când oameni în toată firea sunt interesaţi numai de ce a mai făcut controversatul personaj X: top model, fotbalist, actor în filme pentru cei singuri şi frustraţi, sau orice altă ”vedetă” autohtonă şi tipică plaiurilor mioritice; mă întreb, oare ăsta să fie viitorul în care trăim, către acest viitor şi-a îndreptat Aleccu Russo îndemnul?

Am plecat pe un anevoios drum ”pentru zugăvirea unor icoane din ţară” prin pasiunea mea pentru scris. După doi ani de muncă am reuşit să-mi lansez primul roman la care am lucrat în paralel cu o a doua lucrare ce sper să vadă lumina tiparului în luna mai a acestui an. Peste tot mă lovesc de sloganul: În România nu se mai citeşte! Degeaba scrii că românul e pasionat de… personajele de mai sus.

Numai dacă aruncăm o privire în istoria literară interbelică vedem că avem cu ce ne mândri. Există încă valori naţionale şi oameni care îşi aduc contribuţia la valorificarea lor dar nu reuşesc să ”scoată capul la lumină” datorită acestui circ monden, ridicol şi, în cea mai mare măsură, încăpăţânării cu care 80% din publicaţiile naţionale preferă să promoveze subiecte şi personaje de prost gust.

Este primordial să ne interesăm noi românii şi la nivel de ”ţărişoară” de ceea ce ne face cinste şi mai apoi să avem pretenţia unei recunoaşteri internaţionale. Mă repet, avem cu ce ne mândri! Dan Brown a scris trei romane în care promovează subiecte tipic americane: N.A.S.A., C.I.A., … dar a cunoscut succesul abia după apariţia ”Codului lui Da Vinci” unde s-a reorientat către istoria medievală a Europei şi a cavalerilor cruciaţi. De ce? Pentru că americanii nu au nici măcar istorie medievală, ca să nu mă refer şi la cea antică. Ei îşi promovează valorile prin tot ce înseamnă carte, film sau alte lansări internaţionale.

Vă mulţumesc!

Mândria de a fi român

Istorie şi onoare.                                                             

Noi am fost aici de la începutul timpurilor, de când Dumnezeu l-a modelat pe om după chipul şi asemănarea sa, sau primatele au început primele forme de socializare… Au trecut peste noi: romanii, ungurii, tătarii, turcii, nemţii şi ruşii, dar noi am rămas aici. În istoria antică a tuturor popoarelor există un singur factor comun: onoarea. Onoare în viaţă, onoare în apărarea familiei, neamului şi o moarte onorifică, demnă pentru a te alătura strămoşilor tăi. Popoarele vestice, cu religie majoritar romano-catolică, încă mai venerează divinităţi antice celtice; nordicii se tem şi astăzi de mânia lui Odin. Dar noi, românii?  Nu avem strămoşi a căror amintire merită cinstită? Nu cade şi pe umerii noştri datoria sacră, cinstea sau onoarea de a ne aminti?

Am plecat de la o lacună descoperită în cultura generală a semenilor mei la capitolul istorie antică şi anume populaţia geto-dacică. Unii români, în special cei tineri, deţin mai multe informaţii despre piramidele egiptene sau Zeus din Olymp decât despre propria lor istorie. În ziua de astăzi nu mai putem spune că nu avem la dispoziţie mijloace de informare dar, tristul adevăr este că puţini mai sunt cei interesaţi. Lumea este într-o continuă mişcare şi din toată această dezvoltare informatică şi tehnologică uneori trebuie să alegem originalul sau, de ce nu, să ne întoarcem la origini.

Consider că îmi voi face datoria, aducându-vă în atenţie adevăruri istorice, ”detalii picante”-aşa cum le spun eu, fapte măreţe şi demne de amintit; într-un format cât mai atractiv, poate fascinant, dar niciodată plictisitor.

Vă mulţumesc tuturor!