Blestemul Şarpelui – roman istoric

Admiratorii romanelor istorice au acum posibilitatea de a citi primele zece capitole din cartea Blestemul Şarpelui.

Acţiunea romanului se petrece în anul 117 e.n. şi reprezintă o incursiune în viaţa Provinciei Romane, nou instaurate, Dacia Felix.

Cu un click aici aveţi acces la primele zece capitole ale romanului. Puteţi lăsa comentariile şi opiniile dumneavoastră.

Lectură plăcută!

Cristian Bogdan Hotnoga

Capitolul VIII – Guvernatorul

Capitolul V – Necunoscutul

Primele 10 capitole

Blestemul Şarpelui

Iată că doi ani de documentare, dăruire continuă şi pasiune, se concretizează încet dar sigur sub coperţile unui nou roman istoric. Blestemul Şarpelui cuprinde 600 de pagini pline de viaţă, sentimente şi realităţi antice. Acţiunea ce se petrece între anii 106-108 a.D. în nou constituita Provincie romană Dacia Felix, are ca protagonist  tribunul roman Titus Avitius Germanus, comandant de cohortă. Acesta se vede nevoit să decidă între corectitudinea ordinelor venite de la Roma şi existenţa obiectivă din Dacia. Scenele de luptă, descrierile tehnicilor militare din ambele tabere şi organizarea administrativ-teritorială se îmbină cu trăirile, însufleţirea şi conturarea multitudinii de personaje. Blestemul Şarpelui, pus de către daci asupra comorilor lor, rămâne singura pavăză  în faţa lăcomiei de nestăvilit a Imperiului.

Lansarea romanului va avea loc în luna mai a acestui an.

Sincere mulţumiri:

– Domnului Matei Marius Cristinel, grafician şi realizator al coperţilor mele.

– Doamnei profesor-doctor Elena Monu şi Academiei Bârlădene.

– Domnului Serghei Coloşenco, redactor Editura Sfera.

– Domnului Bogdan Artene.

– Domnului Cassian Maria Spiridon, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România filiala Iaşi, Uniunea Scriitorilor Filiala Iaşi, redactor-şef al revistei Convorbiri Literare.

– Domnului Lucian Vasiliu, redactor-şef Dacia Literară.

– Domnului Liviu Apetroaie.

– Domnului Călin Ciubotari – Dacia Literară

– Dragilor mei prieteni:

scriitorul Contantin Stănoiu – Nea Costache.

Vlad Ionuţ – Vai România!

– Tuturor blogger-ilor ce promoveză valori naţionale româneşti.

– Tuturor românilor care ne fac mândri de România.

Invitaţie

Vă invit să participaţi la evenimentul prilejuit de lansarea romanului meu ”Templul Păgânilor” în Iaşi.

Întâlnirea va avea loc duminică 14 martie 2010 ora 12.00 la CASA CU ABSIDĂ ”Laurenţiu Ulici” din spatele Tribunalului Iaşi.

Pe această cale ţin să le mulţumesc pentru sprijinul nepreţuit unor oameni minunaţi:

– Domnului Casian Maria Spiridon, preşedinte al Uniunii Scriitorilor Filiala Iaşi şi redactor-şef al revistei Convorbiri Literare.

– Domnului Lucian Vasiliu, redactor-şef Dacia Literară.

– Domnului Liviu Apetroaie.

– Doamnei profesor-doctor Elena Monu, preşedinte al Academiei Bârlădene.

– Domnului Călin Ciubotari – Dacia Literară.

– Domnului Marius Cristinel Matei – concepţie grafică.

Toţi doritorii sunt bineveniţi. Vă aştept cu drag!

Vom găsi scrierile dacilor?

Civilizaţi dacică în care s-a dezvoltat economia, medicina, legislaţia, arta militară, metalurgia şi agricultura, nu putea exista fără o scriere şi alfabet propriu. Noi nu avem nicio carte scrisă de daci şi aflăm despre ei din izvoare străine. Nu ştim nimic despre alfabetul dac, nici cel folosit în timpul regatului, nici cel folosit în perioada creştinării. Încă ne mai întrebăm de unde vine numele de ”român” şi facem speculaţii pe această temă.

Scrisul a existat şi trebuie să se găsească pe undeva. Tezaurul de la Pietroasa dovedeşte că se scria pe obiecte de cult ce dovedea culmea rafinamentului artistic, ca şi tezaurul de la Sinaia ce dovedea că se scria pe plăcuţe de aur, care din păcate au fost topite. Manuscrisele de la Marea Moartă s-au păstrat în vase cu nisip. Scrierile primilor creştini de la noi, s-au scris pe pergament şi s-au putut păstra în vase acoperite cu ceară sau cu cenuşă.

Undeva astfel de dovezi trebuie să se găsească ”pe pământul plin de lacrimi, oase şi comori”. Trebuie să avem dorinţa, inteligenţa şi norocul de a le găsi. Ne vor ajuta două descoperiri tehnico-ştiinţifice relativ recente, tehnica celulară şi internetul.

Tehnica celulară este folosită astăzi la telefonul mobil, la care s-a adăugat fotografia color înregistrabilă şi transmisibilă. Urmează ca în acelaşi aparat să se implementeze şi alte funcţii. Un ecograf , folosind ultrasunete şi infrasunete, transformă diferenţa de densitate a rocilor în imagini color, înregistrabile şi transmisibile, stabilind distanţa şi compoziţia unor cavităţi. Aşa se pot descoperi tainiţe închise, chiar dacă sunt acoperite cu pământ. O firidă, nişă închisă şi astupată, ca şi un mormânt săpat de 2000 de ani se pot descoperi cu acest detector.

Mulţi vor visa să găsească tezaurele lui Decabal sau Vezina, dar ne-am mulţumi cu descoperirea mormântului lui Ovidiu sau al prietenilor lui, regi şi prinţi ce scriau poezii în limba dacă. Aşa s-ar descoperi de la suprafaţă, peşteri subpământene sau chiar Kogaionul, marele sanctuar al lui Zamolxe. Acelaşi aparat poate fi făcut detector de metale, indicând localizarea şi forma obiectelor de metal.

Continuarea în articolul următor.

Kogaionul dacic

După cum se ştie, în operele scriitorilor antici greci si latini informaţiile despre daco-geţi sunt rare si fragmentare, iar ei inşişi nu au lasat, cel puţin din cât se cunoaşte până acum, nimic scris despre civilizaţia lor. În aceste condiţii, este dificilă reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia rămânând în domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalităţii concepţiilor morale si religioase, concepţii care au stârnit interesul filosofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poeţilor antici, informaţiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se explica de ce, după cum afirmă V. Pârvan, „antichitatea recunoştea unanim adânca religiozitate a geţilor”.

În acest context, una dintre cele mai valoroase informaţii privind religia daco-geţilor o găsim la Strabon (Geographia), care, după ce menţionează că Zamolxis, la început mare preot si apoi zeu suprem, trăia într-o peşteră inaccesibilă altora si că anual venea la el regele pentru sfat de taină, referindu-se la muntele pe care acesta trăia, consemna că :„până şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt si aşa îl şi numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lângă el”.

Plasarea zeilor cereşti pe vârful munţilor era un fapt obişnuit si la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani si celţi, pentru care munţii erau sălaşuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci si înainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.

Dupa R. Vulcănescu, dacii se urcau pe culmile munţilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau că sălăşluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele munţilor au fost locuri de contact cu divinitatea.

Unde se află Kogaionul?

Menţionată pentru prima dată de Strabon, existenţa Kogaiononului ca munte sacru este confirmată şi din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu aflăm că poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfânt al dacilor in apropiere de Tapae, din moment ce armatele împaratului Domiţian ar fi alungat dacii de pe crestetul lui. Se ştie că, deşi învingători în luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasă pentru daci. Cât despre ocuparea ariei sacre de către romani există serioase indoieli, având în vedere atât stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa împăratului, cât si totala tăcere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea rămâne fără răsunet în lumea antică…

Tot din „Dacia preistorica” aflăm că Martial se referea şi el la „Muntele cel faimos din ţara hyperboreilor, unde zeii se legaseră, cu jurământ lângă altarul cel mare, să lupte uniţi contra titanilor şi unde vechii giganţi asaltează pe zeii olimpici”.

Revenind la menţiunea lui Strabon, trebuie să recunoaştem că elementele de identificare ale muntelui sfânt sunt puţine: un râu cu acelaşi nume care curgea pe lânga munte si existenţa unor peşteri, cât de cât locuibile.

Ipoteze de identificare a muntelui sacru

Insuficienţa reperelor, dar şi analiza lor, uneori superficială, a determinat formularea mai multor ipoteze referitoare la identificarea muntelui sfânt al dacilor cu diferite masive din lanţul carpatic.

Dacă ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenţa peşterilor, atunci doar Ceahlăul, Bucegii si Grădiştea Muncelului întrunesc condiţii geologice favorabile formării acestora.

Ceahlăul este Kogaiononul?

1. Primul şi cel mai important argument pleacă de la însuşi numele Cogaionon. Pe platoul superior al Ceahlăului, în partea sa centrală, există vârful Bâtca Ghedeonului, ori la câteva sute de metri spre est, de sub Piatra Lată din Ghedeon, izvorăşte pârâul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat în Carpaţi, poate fi citit şi ca Izvorul Ghedeonului, ţinând seama că muntele de sub care izvorăţte este chiar Bâtca Ghedeonului. Toate aceste denumiri disimulează vechiul nume Kogaionon.

Ce spune legenda lui Ghedeon?

Legenda lui Ghedeon din Biblie, conform căreia Iahve s-a arătat in vis lui Ghedeon şi i-a poruncit să distrugă altarul lui Baal şi să pună în loc altarul său, cerere îndeplinită întocmai. Apoi, dacă ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici că se poate imagina un altar mai frumos, mai ales că spre apus dispune de un amfiteatru natural construit de însuşi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului.

Bâtca- un cuvint dac

În oronimul Ghedeonului, remarcăm mai intâi originea dacică a cuvântului „bâtca”, apoi faptul că dacă numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirmă, de la numele unui călugăr, atunci, conform tradiţiei din Ceahlău, ar fi trebuit, mai degrabă, să se numeasca Bâtca lui Ghedeon şi nu Bâtca Ghedeonului, adică tot aţa cum sunt alte denumiri: Peştera lui Vucol, claia lui Miron, Peştera lui Gherman, Pârâul lui Silvestru şi multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Lată din Ghedeon, care numai de numele unui calugăr nu pare a fi legată, şi tot aşa toponimul Fundul Ghedeonului, semnificând aria din care izvorăşte pârâul cu acelaţi nume.

Consider că o astfel de disimulare a fost facută cu intenţia vadită de a transmite posterităţii că isihaştrii religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie creştină şi, în deplină cunoştinţă de cauză, ne-au transmis numele străvechi al muntelui, disimulându-l prin cea mai potrivită legendă biblică. Coexistenta unor elemente ale religiei străvechi, alături de elementele ortodoxismului au fost remarcate încă din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”, în unele locuri ele persistând până astăzi.

Un alt indiciu- toponimia din Ceahlău

În ceea ce priveşte prezenţa peşterilor, în Ceahlău se găsesc câteva peşteri, care, aţa cum o demonstrează şi toponimia, au servit la adăpostirea unor călugări şi poate chiar ca locaşuri de cult.

În acelaşi context, toponimia Ceahlăului este un amestec interesant de denumiri dacice (Bâtca, Brina, Curmătura, Dochia, Durău, Detunata, Stănile, Lespezi, Piatra, Poiana etc.) cu denumiri creştine (Toaca, Panaghia, Schitul lui…, La scaune, Săhastru etc.). Aceste consideraţii toponimice se pot constitui într-un argument de sine stătător, întrucât nicăieri pe întinsul Carpaţilor, vechile denumiri dacice nu se îmbină atât de bine şi de frecvent cu cele creştine.

2. Alt argument legat de hidronimie se referă la vechea denumire a Siretului, cunoscut in Geographia lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (Sfintul in lb. greacă). Trebuie să recunoaştem că o asftel de denumire, unică în antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate in bazinul său hidrografic şi Ceahlăul putea fi aceasta. În acest sens, având în vedere stratificarea hidronimelor şi sacralitatea râului Kogaion (Ghedeon) afluent drept al râului Istriţa, la rândul său afluent drept al vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului să se fi extins şi asupra celui de al doilea.

3. Un alt argument şi poate cel mai important, dar de data aceasta ţinând într-o oarecare măsura de miracol, constă în faptul că în prima decadă a lunii august, la răsăritul soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală, gigantică, incredibilă şi terifiantă cu aspect de piramidă perfectă.

Prin unicitate şi măreţie umbra piramidei a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri o autentică hierofanie şi, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, în prima decadă a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbatoare uraniană, cu o vechime posibilă de 5.000 de ani peste care s-a suprapus o sărbatoare creştină.

Un alt fenomen optic, cu care debutează formarea hologramei naturale a umbrei piramidei, deşi de mai scurtă durată, este probabil chiar mai important decât acesta şi constă în apariţia spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se pierde în adâncimile cerului, astfel incât pare că între cer şi pămint s-a deschis un imens ţi nesfârţit drum întunecat mărginit în stânga de un parapet luminos. Ori este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri.

Continuarea în articolul următor.

Ultimul care pleacă din România să stingă lumina!

Sloganul de mai sus nu îmi aparţine, nu îmi reprezintă opinia proprie faţă de ”ţărişoară” şi nu îl susţin; deci voi aduce argumente împotrivă-i.

Este adevărat, patru milioane de români muncesc în vestul Europei. Dar unde cheltuiesc ei banuţii câştigaţi cu a frunţii sudoare? Aţi ghicit! Se întorc în România pentru că aici sunt ACASĂ. Cred că 80% din români au o rudă sau cunoştinţă în Italia sau Spania; deci ştiţi ce spun ei: că Paştele nu e Paşte dacă nu sunt acasă, Crăciunul nu este la fel petrecut printre străini. Românii sunt printre popoarele cele mai ospitaliere din Europa, ca oameni ne caracterizează căldura sufletească şi este normal să te simţi în largul tău printre ai tăi.

Să luăm englezii şi nemţii ca exemplu: la ei gradul de civilizaţie ridicat produce şi o răcire a relaţiilor interumane. Sunt ei mai cumsecade? Nu. Sunt ei mai deştepţi, citiţi? Nu cred. Mai frumoşi? Tot nu. Şi acum punctul forte; au ei femei mai frumoase ca ale noastre? Clar, nu! Atunci de ce să nu ne mândrim? Bine, intenţionat nu precizez de: autostrăzi, Mercedes, Rolls Royce sau nivel de trai.

Am să repet următoarea idee până mă las de bloging: Ce transmitem noi aici îşi are ecoul şi în afară! Cum să ne vadă alţii lebede dacă noi ne considerăm gâşte? Totul pleacă de la mentalitate şi educaţie. Ia mai daţi-i una după ceafă pruncului vostru dacă îl vedeţi că mănâncă îngheţata şi aruncă ambalajul la întâmplare! Ar fi primul pas în a vă da seama că nu aţi fost în stare să-i oferiţi cei şapte ani de acasă… şi trebuie să faceţi ceva.

Voi face tot posibilul să scriu un articol în fiecare zi, în care voi aborda subiecte pe care le-aţi uitat sau nici nu aţi ştiut că există în ”ţărişoară”; bineînţeles legate de viaţa de zi cu zi corelată cu istorie. Deasemenea am primit multe mesaje, comentarii şi sugestii. Cineva îmi spune pe mail că nu îi place romanul meu ”Templul Păgânilor” pentru că nu are poze de interior; eu îi răspund că fondul contează şi nu forma; calitatea cărţii.

Aseară am rămas plăcut surprins să văd că pagina ”Blestemul Şarpelui” de pe acest blog a fost accesată de 500 de vizitatori. Sunt copleşit de emoţie şi recunoscător tuturor. Voi face totul pentru o Românie mai bună şi frumoasă în inimile noastre.

Apreciez toate comentariile, pozitive sa nu, important este să fie constructive. Vă mulţumesc!

”Nu este altă mai de folos zăbavă decât a cărţilor cetire…”

„Ce-mi pasă mie moldovan ruginit de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemţeşti, de comediile voastre traduse şi imitate! Zugrăviţi-mi mai curând o icoană din ţară, povestiţi-mi o scenă de la noi, pipărată sau plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul şi răul, simplul şi emfaticul, adevărul şi ridicolul se întâlnesc la fiecare pas.”

Alecu Russo, 1839

Suntem în anul 2010, într-o Românie în care după 1989 libertatea a fost greşit înţeleasă şi interpretată de fiecare după bunul plac. În aceste timpuri ”de cotitură” în care tinerii coboară la toneta de lângă bloc pentru a cumpăra reviste viu colorate în care vedetele lor preferate apar în ipostaze mai mult decât indecente; în aceste vremuri când oameni în toată firea sunt interesaţi numai de ce a mai făcut controversatul personaj X: top model, fotbalist, actor în filme pentru cei singuri şi frustraţi, sau orice altă ”vedetă” autohtonă şi tipică plaiurilor mioritice; mă întreb, oare ăsta să fie viitorul în care trăim, către acest viitor şi-a îndreptat Aleccu Russo îndemnul?

Am plecat pe un anevoios drum ”pentru zugăvirea unor icoane din ţară” prin pasiunea mea pentru scris. După doi ani de muncă am reuşit să-mi lansez primul roman la care am lucrat în paralel cu o a doua lucrare ce sper să vadă lumina tiparului în luna mai a acestui an. Peste tot mă lovesc de sloganul: În România nu se mai citeşte! Degeaba scrii că românul e pasionat de… personajele de mai sus.

Numai dacă aruncăm o privire în istoria literară interbelică vedem că avem cu ce ne mândri. Există încă valori naţionale şi oameni care îşi aduc contribuţia la valorificarea lor dar nu reuşesc să ”scoată capul la lumină” datorită acestui circ monden, ridicol şi, în cea mai mare măsură, încăpăţânării cu care 80% din publicaţiile naţionale preferă să promoveze subiecte şi personaje de prost gust.

Este primordial să ne interesăm noi românii şi la nivel de ”ţărişoară” de ceea ce ne face cinste şi mai apoi să avem pretenţia unei recunoaşteri internaţionale. Mă repet, avem cu ce ne mândri! Dan Brown a scris trei romane în care promovează subiecte tipic americane: N.A.S.A., C.I.A., … dar a cunoscut succesul abia după apariţia ”Codului lui Da Vinci” unde s-a reorientat către istoria medievală a Europei şi a cavalerilor cruciaţi. De ce? Pentru că americanii nu au nici măcar istorie medievală, ca să nu mă refer şi la cea antică. Ei îşi promovează valorile prin tot ce înseamnă carte, film sau alte lansări internaţionale.

Vă mulţumesc!