Puţine referinţe antice descriu, nu întotdeauna la fel, zeul suprem al daco-geţilor, Zamolxis prezentându-l fie ca pe o divinitate htonică , fie personificând cerul sau prin cumul de atribute-erou civilizator, zeu mesianic, învăţător şi judecatăr al oamenilor vii şi gazda cerească prielnică şi mântuitoare a morţilor, arătându-ne deci o divinitate totală.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minimă incertitudine, că Zamolxe a fost un erou naţional, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeşte ”iniţiaţi”, ceea ce se întâmplă de obicei în epoca de formarea miturilor, când, după dispariţia sa, eroul, care a fost învăţator şi judecător al poporului său , a fost transformat în zeu.

Izvoarele antice sunt puţine şi incerte:

„Astfel se spune că un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obţinut oarecare informaţii despre fenomenele cereşti, în timpul peregrinării sale în Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca talmăcitor al fenomenelor cereşti. În cele din urmă a izbutit să-l convingă pe rege să şi-l facă asociat, ca pe un om ce avea însusirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s-a încredinţat doar funcţia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el însusi. Zamolxe şi-a ales o anume peşteră, inaccesibilă tuturor celorlalţi, si acolo îţi petrecea viaţa, întâlnindu-se rar cu oamenii, afară de rege şi de dregătorii lui. Regele , când a văzut că oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte, ca faţă de unul care le dă porunci după îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era chiar numit zeu. Până şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns să domnească Burebista, împotriva căruia divinul Cezar s-a pregătit să pornească o expediţie, această cinste o deţinea Deceneu. Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxe.” (Strabon, Geografia)

„După aceea am aflat de la helenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, că acest Zamolxis ar fi trăit in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobândind, după aceea libertate, ar fi strâns multă bogăţie şi astfel, cu averea câştigată, s-ar fi întors printre ai săi, bogat. Deoarece tracii trăiau în cumplită sărăcie şi erau lipsiţi de învăţătură, acest Zamolxe, întrucât trăise printre eleni, îndeosebi în preajma lui Pitagora, omul cel mai inţelept al Helladei, cunoscând astfel modul de viaţă ionian şi nişte moravuri mai de soi decât cele din Tracia, a cerut să i se clădească o sală de primire unde le oferea ospeţie, cetăţenilor de vază; în timpul ospeţelor, îi invăta că nici el, nici oaspeţii săi, nici urmaşii lor, nu vor muri vreodată, ci numai se vor muta intr-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătaţile. În tot acest răstimp, cât îşi găzduia oaspeţii vorbindu-le astfel, poruncise să i se facă o locuinţă subterană. Când locuinţa a fost gata, el a dispărut dintre traci, coborând în adâncimea încăperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani.Tracii l-au regretat şi l-au bocit ca pe un mort. Dar în al patrulea an, a apărut iarăşi dinaintea tracilor, făcându-i astfel să creadă tot ce le spunea. Iată ce istorisesc helenii că ar fi făcut.Întrucât îl priveşte pe Zamolxe,ca şi locuinţa lui de sub pământ, eu nici nu tăgăduiesc toate câte s-au spus, nici nu le cred însă prea mult. Cred totuşi că acesta a trăit mult înainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decât un om ori nu va fi fost decât un zeu de pe meleagurile Geţiei, îl părăsesc.” (Herodot, Istorii)

„La fel este şi acum cu descântecul nostru. L-am învăţat acolo, în armată, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac mă încredinţa că au dreptate confraţii săi din Hellada să sprijine ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adăugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeşte, ca un zeu ce este, că tot aşa cum nu se cuvine să încerci a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a cauta să tămăduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i meargă bine nici părţii.” (Platon, Charmides)

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalităţii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere iniţiatice (magia psiho-medicală-[Platon] şi mitul unitătii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmată de trimiterea la calendarul specific dacic. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul) şi cu atât mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi desigur după jertfă trupul era ars pe rug).

Herodot ne arată şi ritualul trimiterii solului:

„tot la al cincilea an, ei (geto-dacii) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorţi, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii dintre ei primesc poruncă să ţină trei suliţe (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zamolxe şi ridicându-l în sus îl aruncă în suliţe. Dacă–străpuns de suliţe–acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului zicând că este un om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit pe altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceiaşi traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţă divinitatea (care provoacă aceste fenomene) deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor”. Herodot ,Istorii

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta să construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC (Herodot), INIŢIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT ŞI REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al.Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R.Vulcanescu), ZEUL-MOŞ (N.Densusianu).

În linii mari doctrina zamolxiană respectă urmatoarele principii: nemurirea ca atare (Herodot) sau imortalitatea sufletului (neexistând credinţa celtică în metempsihoză); vindecarea prin corelaţia trup-spirit ceea ce indică omul integral (Platon); ascetismul-urmărind să nu folosească nimic viu în hrană; predicarea curajului (Strabon) ;cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot).