Mândria de a fi român… ia amploare

Pe zi ce trece mă îndrăgostesc tot mai mult de lumea aceasta a blogger-ilor. Şi pe bună dreptate, zilnic descopăr noi şi noi bloguri care promovează valori naţionale româneşti sau ”ţărişoara” în sine, unii prin istorie, alţii prin cotidianul obscur, prin stilurile ”scriitoriceşti” proprii: optimiste, pesimiste, amuzante, realiste sau visătoare, etc. Dar în final, toate aceste cuvinte virtuale au o singură casă, România, cu bune şi rele, adevăr şi ridicol; abordând simplul sau emfaticul, luăm atitudine.

Mare parte din bloggeri sunt în viaţa reală: scriitori, autori, istorici, jurnalişti, critici, profesori,… Cred că nu greşesc cu nimic spunând că bloggerii contribuie la viaţa cultural literară a României. Iar acum voi aduce argumente pentru susţinerea afirmaţiei:

Într-o zi, un respectabil domn scriitor şi valoare marcantă a vieţii literare contemporane îmi spune:

”Lasă-mă cu bloggerii tăi că scrisul e una şi prosteala aia pe Internet, făcută de fiecare după bunul plac, e alta!”

Coroborez aici cu un comentariu al celui mai drag mie, ”mândru deţinător de blog”, Nea Costache, care la un articol legat de ”Unirea în cuget şi simţiri pentru promovarea valorilor naţionale” spune:

”Sunt indignat de toate aceste dar consider că nouă, cei ce deţinem bloguri, ne revine datoria ca prin articolele noastre, de a sensibiliza tineretul, de a-i suscita interesul pentu istoria noastră naţională, pentru a-i sensibiliza şi a le dezvolta constiinţa naţională, pentru a cunoaşte de la noi valorile noastre româneşti.”

Mă întreb cine pune mai mult umărul la această conştientizare publică: Un scriitor ce stă doi ani închis în casă şi scoate o lucrare remarcabilă sau un blogger ”militant” care în doi ani scrie sute de articole, participă la discuţii libere, aduce argumente, sprijină sau infirmă idei? Nu voi răspunde la această întrebare deoarece preţuiesc nespus ambele categorii.

Intenţia mea este de a-i  dezlipi pe scriitori de manuscrisele lor şi pe bloggeri de calculator, de a-i aduce faţă în faţă cu ocazia unor întâlniri periodice ce au ca scop promovarea valorilor naţionale şi conştientizarea publicului larg, să le arătăm că au cu ce se mândri, ”Mândria de a fi român” încă există. Pentru cei care reprezintă ambele categorii, scriitor şi blogger, ar fi, cum spune o vorbă bătrânească: floare la ureche.

Eu încep prin organizarea în Iaşi a unei serii de evenimente sub sloganul ”Mândria de a fi român”: lansări de carte, prezentări de carte, acţiuni umanitare, dezbaterea unor subiecte literare, istorice sau cotidiene, promovarea celor care merită să fie promovaţi şi nimeni nu îi aude! M-am săturat de tot acest prost gust ce domină publicaţiile zilnice. Dacă nu te cheamă Simona Senzual sau Nikita nicio publicaţie nu te va promova, chiar dacă meriţi asta. Haideţi să ne promovăm noi între noi munca şi ideile!

Legat de Iaşi, organizarea este pregătită, mulţi iubitori de literatură şi ”militanţi ai bunului gust” aşteaptă să se întrunească şi să atragă atenţia că românii s-au săturat de rahatul ăsta zilnic. Reprezentanţii presei vor veni şi ei, obligaţi sau nu, de răsunetul evenimentelor. Aveţi o lucrare, carte, proiect, idee ce merită promovată? Veţi găsi aici prieteni ce vă vor susţine! Simpla prezenţă şi ”focul din inimi” pentru susţinerea propriilor valori sunt suficiente. Nimeni nu vă va cere nimic în plus. Haideţi să învăţăm să şi oferim spijin, nu numai să ne plângem că am scos ceva valoros şi nimeni nu ne bagă în seamă! Astăzi în Iaşi, mâine în toată ţara! Nu avem nevoie decât de un spaţiu în care să ne adunăm şi iubitorii de frumos vor veni, încetul cu încetul vom atrage atenţia.

Nouă românilor ne stă în caracter să criticăm atunci când o anumită idee ne aduce atingere valorilor morale. Dar când cineva realizează ceva măreţ sau se luptă pentru un scop nobil, să ne face că plouă?! Vreau ca prin toţi cei care citesc acest articol şi îl aprobă, să dea mai departe, să îl posteze la rândul lor pe propriile bloguri şi să ia atitudie! Eu nu cedez cu una cu două, dar oferiţi-mi sprijinul vostru pentru promovare! Fiecăruia dintre noi îi va veni rândul să ia cuvântul, dacă va cere acest lucru şi crede în propriile-i puteri. Contactaţi-mă prin comentarii pentru vă da datele mele de contact, cu menţiunea dacă doriţi sau nu postarea acestuia.

Fiecare eveniment va fi promovat, împreună cu programul, invitaţii şi lucrările lor, tot pe blogurile noastre. Dacă vei sprijini prin efortul tău pe alţii, la rândul tău România va afla de tine! Cred în ceea ce spun şi cred în ceea ce facem! Împreună vom duce munca noastră la un nivel superior.

Cu respect!

Uniţi în cuget şi simţiri

Pentru articolul de astăzi am o misiune uşoară. Vă postez un comentariu, de mare însemnătate şi adevăr, plus răspunsul meu. Mai mult de atât… nu ştiu ce ar fi de spus.

Comentariu la articolul – Vom găsi scrierile dacilor? 2:

Nu lipsa tehnologiilor si tehnicilor este marea problema a arheologiei romanesti. Ele exista si nu sunt deosebit de scumpe. La nivel de individ ele par scumpe, la nivel de grup sau organizatie ele sunt acceptabile. Unele dintre tehnici nici macar nu necesita aparatura (Remote Viewing si Radiestezia).

Marile probleme sunt:
Reauavointa- se pare ca foarte multe obiecte au disparut, unele chiar din muzee. Cine, unde, cand? Parca nici nu mai conteaza.

Neincrederea- cu toate ca exista multe organizatii care sunt orientate catre cercetarea antichitatii poporului roman nu exista o unire in “cuget si simtire”. Aceste organizatii nu se pot uni. O astfel de unificare ar putea sa adune sub un singur “steag” oameni de valoare si resurse.

Lipsa de educatie (sau de curaj)- cei care interpreteaza descoperirile arheologice ori nu inteleg peste ce au dat, ori nu pot sa explice, ori nu vor sa iasa din anumite tipare (de frica marginalizarii din breasla).

Răspuns:

La acest comentariu ”superior calitativ” nu pot să răspund decât cu maximă responsabilitate:
În primul rând vă mulţumesc pentru accesarea acestui blog, mă onorează prezenţa dumneavoastră deoarece pregătirea şi valoarea unui om sunt uşor de recunoscut.
Ca să fiu sincer şi obiectiv; sunt un român mândru de ţara mea, fac tot ce îmi stă în putere ca să promovez valori naţionale şi nu în ultimul rând, pasionat înfocat al istoriei antice.
În ultimii doi ani m-am documentat cu ardoare pentru scrierea a două romane în care respect adevărul istoric şi anume: dacologie, numismatică, heraldică şi arheologie. Nu sunt profesor de istorie, arheolog sau alt gen de specialist dar din câte am citit în comentariul dumneavoastră nu pot decât să afirm că sunt de acord cu cele spuse în proporţie de 100%.
Sunt la curent cu ce se întâmplă chiar în acest moment, de exemplu, în munţii Orăştie; profanare, furt din Patrimoniul Cultural Naţional, nepăsare şi impasibilitate din partea organelor legal acreditate să se ocupe de descoperirea, inventarierea, restaurarea şi păstrarea bunurilor.
Legat de educaţie şi mentalitate, cu asta mă lupt, sau ne luptăm şi din nefericire nu văd o rază de speranţă în redresarea sistemului educaţional românesc. Îmi este teamă pentru viitorul copiilor noştri şi îmi spun mereu: ”Bine că am făcut şcoala atunci când am făcut-o şi nu acum.”

Pentru o ”unire în cuget şi simţiri” am creat acest blog, mândria de a fi român şi în asta încă mai cred. Sunt multe semnale de tras şi oameni care îşi fac datoria de sensibiliza publicul larg, dar din nefericire mediatizarea este insuficientă deoarece nu creşte ”rating-ul”, pe român nu îl interesează că ţara se cheleşte de păduri, străinii ne văd pe toţi hoţi şi analfabeţi, ci se uită după ţâţe şi toate rahaturile care ocupă spaţiul de emisie al tuturor trusturilor în proporţie de 90%. În consecinţă, toate publicaţiile, posturile radio sau tv, promovează ce se cere. Şi ce se cere? Prost gust.
Comentariul dumneavoastră m-a onorat, făcându-mi plăcere să vă răspund. Vă aştept cu drag, de câte ori doriţi.
Cu respect!

O scurtă povestire la final aşa, ca fapt divers:

Zilele trecute mă aflam în cafeneaua X din Iaşi în compania unui mare scriitor, critic literar, fost profesor universitar, doctor în istorie şi multe alte distincţii. Atmosfera era una strict literară, serioasă şi infinit folositoare mie care purtam o discuţie cu acest domn, numele este reprezentativ dar prefer să nu îl dau, care a publicat în vasta sa experienţă peste 45 de lucrări. Brusc şi prin surprindere, glumesc, o chelneriţă deschide tv-ul de deasupra capetelor noastre. Din întâmplare, la acea oră era emisiunea lui Măruţă şi acesta avea invitată o tânără drăguţă, inteligentă şi cu înalte calităţi morale care reies din următorul dialog ce îl reproduc cât mai exact:

– Şi spune-mi, cu ce te ocupi tu pe acest site?

– Păi, este un site unde eu şi mai multe fete suntem sclavele utilizatorilor fideli.

– Şi ce anume faceţi? Dă-mi un exemplu concret şi ieşit din comun.

– Păi, chiar ieri un client mi-a cerut să-mi schimb chiloţeii de cât mai multe ori în două minute…

– Aveţi mulţi clienţi?

– Mai mulţi decât putem face faţă.

Distinsul domn mă priveşte şi îmi spune cu mâhnire:

– Mă, da n-ar chema şi ei în emisiune un scriitor, un istoric, om de ştiinţă sau profesor…

Mai mult, no comment.