Vom găsi scrierile dacilor? 2

Acest ”ecograf” poate detecta deformarea semnalelor electrice, magnetice şi electromagnetice, descoperind ape freatice subterane, filoane de aur sau straturi de carburi.

Noile tehnologii vor imita sistemul de transmisie al televiziunii în culori. Orice semnal, fie el sonor, electric,  magnetic sau electromagnetic, se transmite cu 3 semnale diferite, care se transformă în 3 semnale electrice diferite, rezultând în final o fotografie digitală în trei culori. Cu un buton de reglare fotografia va fi adusă la cea mai clară vizibilitate, forma în care se memorează sau se transmite la distanţă.

Cercetarea se va realiza în funcţie de cerinţele locale. De exemplu, dacă vrem să descoperim templul subteran din Piramida muntelui Ceahlău, căutăm sau facem o deschidere într-un munte de granit. Amplasăm traductoare ecografice în jurul muntelui, începem să lovim cu pikamerul în diferite puncte ale muntelui. Se pot folosi trei feluri de lovituri: lovitura pe o nicovală de fier, lovitura pe o piesă de lemn. Se caută cei mai potriviţi traductori pentru ca figura să iasă în evidenţă.

Dacă vom căuta într-o rocă mai moale, căutăm peşteri cunoscute, cum ar fi Căliman, la Polovracii, sau la peşterile de cretă din Dobrogea. În interiorul peşterilor unde ne aşteptăm să fie tainiţe zidite, astupate cu materiale de protecţie contra umezelii, vom căuta cele mai adecvate traductoare care să pătrundă prin pereţi. Dacă vom căuta necropole în Dobrogea şi chiar în Deltă, ne trebuie traductoare care să scoată în evidenţă diferenţa de densitate a straturilor moi. Ştim că un vas de ceramică va reacţiona diferit undele sonore, ca şi dintre pereţii unei gropi de mormânt şi pământul cu care se umple groapa poate fi detectată, dar e greu să urmărim un mormânt de 2000 de ani, cum ar fi al lui Ovidiu. Obiectele de cult, armele şi banii vor fi găsite cu detectorul de metale.

O metodă de a stabili traseele peşterilor din munţi este aceea a aerosolilor aromaţi. De exemplu, dacă etanşăm intrarea în peştera Polovracii şi introducem un aer aromat şi colorat, acesta va ieşi în evidenţă prin vedere sau miros, pe tot parcursul traseului care se zice că ar avea 30 de kilometri şi o altă ieşire în Ardeal. Această aparatură poate fi folosită şi la cercetarea tainiţelor din catacombele de sub oraşe, cum ar fi Bucureşti, Brăila,… care conţin valoroase informaţii istorice. Alte locuri de interes major ar fi cele care poartă încă numele de Grădiştea şi Linia, ca şi davele indicate în hărţile antice. Se crede că ”Grădiştea” era un centru de observare astronomic, de semnalizare strategică, de urmărire şi înregistrare meteorologică; iar ”Linia”, o bază cu puncte pe repere, măguri şi copaci faţă de care se înregistra poziţia soarelui şi lunii la răsărit în fiecare zi. Aceste poziţii se consemnau cu nişte pietre colorate, amplasate în anumite calendare.

Davele descrise în hărţile antice ce cuprindeau Dacia erau amplasate aproape de localităţile unde se regăsesc astăzi principalele oraşe ale României. Specialişti în dacologie dotaţi cu programe şi aparatură vor scoate foarte curând din pământ documente scrise în limba daco-romană.

Continuarea în articolul următor.

Kogaionul dacic 2

4. Un argument interesant îl constituie şi oronimul Pion, numele vechi al Ceahlăului. Locuitorii de la poalele muntelui îl pronunţă Pion sau Peon, ori această pronunţie este cu totul singulară într-o arie în care toate cuvintele începute cu pi se pronuntă chi. Numai o interdicţie cu caracter religios a putut permite conservarea ca atare a numelui. Mai mult, este interesant că utilizând seminificaţia din egipteana veche a cuvintelor: pi=casă şi on=coloană. Pion ar însemna Casa Coloanei, adică exact ce par să reprezinte complexul Toaca (casa) – Panaghia (coloana). Panaghia este o stâncă situată la nord-est de vârful Toaca, are o înălţime de aproape 70m şi un diamentru de 40m, poziţie ce îi asigură unicitate în Carpaţi. 5. Un alt argument îl poate constitui faptul că grecii lui Strabon călătoreau frecvent spre ţărmurile Pontului Euxin, unde aveau cetăţi proprii, astfel încât puteau foarte bine să afle cu uşurinţă de existenţa unui munte renumit în partea răsăriteană a ţării daco-geţilor. Mai mult, din Cetatea Albă se putea vedea Ceahlăul, fenomen ce nu putea să scape grecilor locuitori antici ai cetăţii. Un zigurat gigantic, încununat de un vârf În concluzie, Ceahlăul a atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri prin apectul său inconfundabil, de zigurat gigantic încununat de virful piramidal Toaca, alături de care străjuieşte stânca Panaghiei, dar şi prin contrastul frapând de altitudine faţă de munţii ce îl inconjoară, fapt ce îl face vizibil de la mari şi foarte mari depărtări. Cu toate acestea, Ceahlăul este absolut unic prin fenomenele optice ce se petrec pe vârful său la răsăritul soarelui, în prima decadă a lunii august, când se formează imaginea holografică a Căii Cerului ce precede umbra piramidei. Aceste fenomene au fost remarcate incă de la sfarşitul paleoliticului, când pe platoul muntelui existau locuiri swideriene, cu 12.000-10.000 de ani in urmă. Ulterior, probabil în neolitic, muntele a fost sacralizat, simbolul piramidei pătrate de la vârf apărând pe ceramica cucuteniana de la Târpeşti, localitate din apropiere. Probabil tot de atunci datează si Sărbătoarea Muntelui, apariţia ei fiind legată direct de fenomenele optice amintite. Muntele sfânt al dacilor, Kogaiononul, este apropiat sonor de denumirea vârfului central al muntelui, Bâtca Ghedeonului, din a cărui parte estică izvorăşte pârâul cu acelaşi nume, Ghedeonul, pe care este posibil să îl fi avut în vechime şi Bistriţa, afluent drept al Siretului, Hierasos-ul (Sfântul) anticilor, al cărui nume îl justifică în acest mod. Pe baza interpretării legendei biblice a lui Ghedeon, rezultă că sub acest nume a fost disimulat vechiul nume al muntelui sfânt. Toponimele Ceahlăului, o interesantă şi incitantă îmbinare între dacic si creştin, pledează în acelaşi sens. Al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe După Muntele Athos, Ceahlăul este al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, fapt dovedit de susţinuta activitate monahală desfăşurată pe acest munte cu cea mai bogată toponimie creştin ortodoxă din Romania. Toate acestea arată că aici a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei creştini ortodocşi, ceea ce impune celor ce îl vizitează un respect cuvenit atâtor milenii de sacralitate.

Kogaionul dacic

După cum se ştie, în operele scriitorilor antici greci si latini informaţiile despre daco-geţi sunt rare si fragmentare, iar ei inşişi nu au lasat, cel puţin din cât se cunoaşte până acum, nimic scris despre civilizaţia lor. În aceste condiţii, este dificilă reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia rămânând în domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalităţii concepţiilor morale si religioase, concepţii care au stârnit interesul filosofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poeţilor antici, informaţiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si asa se explica de ce, după cum afirmă V. Pârvan, „antichitatea recunoştea unanim adânca religiozitate a geţilor”.

În acest context, una dintre cele mai valoroase informaţii privind religia daco-geţilor o găsim la Strabon (Geographia), care, după ce menţionează că Zamolxis, la început mare preot si apoi zeu suprem, trăia într-o peşteră inaccesibilă altora si că anual venea la el regele pentru sfat de taină, referindu-se la muntele pe care acesta trăia, consemna că :„până şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt si aşa îl şi numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lângă el”.

Plasarea zeilor cereşti pe vârful munţilor era un fapt obişnuit si la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani si celţi, pentru care munţii erau sălaşuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci si înainte de acesta Olimpul divinilor pelasgi.

Dupa R. Vulcănescu, dacii se urcau pe culmile munţilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau că sălăşluiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele munţilor au fost locuri de contact cu divinitatea.

Unde se află Kogaionul?

Menţionată pentru prima dată de Strabon, existenţa Kogaiononului ca munte sacru este confirmată şi din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu aflăm că poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfânt al dacilor in apropiere de Tapae, din moment ce armatele împaratului Domiţian ar fi alungat dacii de pe crestetul lui. Se ştie că, deşi învingători în luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasă pentru daci. Cât despre ocuparea ariei sacre de către romani există serioase indoieli, având în vedere atât stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa împăratului, cât si totala tăcere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea rămâne fără răsunet în lumea antică…

Tot din „Dacia preistorica” aflăm că Martial se referea şi el la „Muntele cel faimos din ţara hyperboreilor, unde zeii se legaseră, cu jurământ lângă altarul cel mare, să lupte uniţi contra titanilor şi unde vechii giganţi asaltează pe zeii olimpici”.

Revenind la menţiunea lui Strabon, trebuie să recunoaştem că elementele de identificare ale muntelui sfânt sunt puţine: un râu cu acelaşi nume care curgea pe lânga munte si existenţa unor peşteri, cât de cât locuibile.

Ipoteze de identificare a muntelui sacru

Insuficienţa reperelor, dar şi analiza lor, uneori superficială, a determinat formularea mai multor ipoteze referitoare la identificarea muntelui sfânt al dacilor cu diferite masive din lanţul carpatic.

Dacă ne referim la cel de-al doilea indiciu dat de Strabon, prezenţa peşterilor, atunci doar Ceahlăul, Bucegii si Grădiştea Muncelului întrunesc condiţii geologice favorabile formării acestora.

Ceahlăul este Kogaiononul?

1. Primul şi cel mai important argument pleacă de la însuşi numele Cogaionon. Pe platoul superior al Ceahlăului, în partea sa centrală, există vârful Bâtca Ghedeonului, ori la câteva sute de metri spre est, de sub Piatra Lată din Ghedeon, izvorăşte pârâul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat în Carpaţi, poate fi citit şi ca Izvorul Ghedeonului, ţinând seama că muntele de sub care izvorăţte este chiar Bâtca Ghedeonului. Toate aceste denumiri disimulează vechiul nume Kogaionon.

Ce spune legenda lui Ghedeon?

Legenda lui Ghedeon din Biblie, conform căreia Iahve s-a arătat in vis lui Ghedeon şi i-a poruncit să distrugă altarul lui Baal şi să pună în loc altarul său, cerere îndeplinită întocmai. Apoi, dacă ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici că se poate imagina un altar mai frumos, mai ales că spre apus dispune de un amfiteatru natural construit de însuşi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului.

Bâtca- un cuvint dac

În oronimul Ghedeonului, remarcăm mai intâi originea dacică a cuvântului „bâtca”, apoi faptul că dacă numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirmă, de la numele unui călugăr, atunci, conform tradiţiei din Ceahlău, ar fi trebuit, mai degrabă, să se numeasca Bâtca lui Ghedeon şi nu Bâtca Ghedeonului, adică tot aţa cum sunt alte denumiri: Peştera lui Vucol, claia lui Miron, Peştera lui Gherman, Pârâul lui Silvestru şi multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Lată din Ghedeon, care numai de numele unui calugăr nu pare a fi legată, şi tot aşa toponimul Fundul Ghedeonului, semnificând aria din care izvorăşte pârâul cu acelaţi nume.

Consider că o astfel de disimulare a fost facută cu intenţia vadită de a transmite posterităţii că isihaştrii religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie creştină şi, în deplină cunoştinţă de cauză, ne-au transmis numele străvechi al muntelui, disimulându-l prin cea mai potrivită legendă biblică. Coexistenta unor elemente ale religiei străvechi, alături de elementele ortodoxismului au fost remarcate încă din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”, în unele locuri ele persistând până astăzi.

Un alt indiciu- toponimia din Ceahlău

În ceea ce priveşte prezenţa peşterilor, în Ceahlău se găsesc câteva peşteri, care, aţa cum o demonstrează şi toponimia, au servit la adăpostirea unor călugări şi poate chiar ca locaşuri de cult.

În acelaşi context, toponimia Ceahlăului este un amestec interesant de denumiri dacice (Bâtca, Brina, Curmătura, Dochia, Durău, Detunata, Stănile, Lespezi, Piatra, Poiana etc.) cu denumiri creştine (Toaca, Panaghia, Schitul lui…, La scaune, Săhastru etc.). Aceste consideraţii toponimice se pot constitui într-un argument de sine stătător, întrucât nicăieri pe întinsul Carpaţilor, vechile denumiri dacice nu se îmbină atât de bine şi de frecvent cu cele creştine.

2. Alt argument legat de hidronimie se referă la vechea denumire a Siretului, cunoscut in Geographia lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (Sfintul in lb. greacă). Trebuie să recunoaştem că o asftel de denumire, unică în antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate in bazinul său hidrografic şi Ceahlăul putea fi aceasta. În acest sens, având în vedere stratificarea hidronimelor şi sacralitatea râului Kogaion (Ghedeon) afluent drept al râului Istriţa, la rândul său afluent drept al vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului să se fi extins şi asupra celui de al doilea.

3. Un alt argument şi poate cel mai important, dar de data aceasta ţinând într-o oarecare măsura de miracol, constă în faptul că în prima decadă a lunii august, la răsăritul soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală, gigantică, incredibilă şi terifiantă cu aspect de piramidă perfectă.

Prin unicitate şi măreţie umbra piramidei a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri o autentică hierofanie şi, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, în prima decadă a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbatoare uraniană, cu o vechime posibilă de 5.000 de ani peste care s-a suprapus o sărbatoare creştină.

Un alt fenomen optic, cu care debutează formarea hologramei naturale a umbrei piramidei, deşi de mai scurtă durată, este probabil chiar mai important decât acesta şi constă în apariţia spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se pierde în adâncimile cerului, astfel incât pare că între cer şi pămint s-a deschis un imens ţi nesfârţit drum întunecat mărginit în stânga de un parapet luminos. Ori este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri.

Continuarea în articolul următor.