Blestemul Şarpelui – roman istoric

Admiratorii romanelor istorice au acum posibilitatea de a citi primele zece capitole din cartea Blestemul Şarpelui.

Acţiunea romanului se petrece în anul 117 e.n. şi reprezintă o incursiune în viaţa Provinciei Romane, nou instaurate, Dacia Felix.

Cu un click aici aveţi acces la primele zece capitole ale romanului. Puteţi lăsa comentariile şi opiniile dumneavoastră.

Lectură plăcută!

Cristian Bogdan Hotnoga

Uniţi în cuget şi simţiri

Pentru articolul de astăzi am o misiune uşoară. Vă postez un comentariu, de mare însemnătate şi adevăr, plus răspunsul meu. Mai mult de atât… nu ştiu ce ar fi de spus.

Comentariu la articolul – Vom găsi scrierile dacilor? 2:

Nu lipsa tehnologiilor si tehnicilor este marea problema a arheologiei romanesti. Ele exista si nu sunt deosebit de scumpe. La nivel de individ ele par scumpe, la nivel de grup sau organizatie ele sunt acceptabile. Unele dintre tehnici nici macar nu necesita aparatura (Remote Viewing si Radiestezia).

Marile probleme sunt:
Reauavointa- se pare ca foarte multe obiecte au disparut, unele chiar din muzee. Cine, unde, cand? Parca nici nu mai conteaza.

Neincrederea- cu toate ca exista multe organizatii care sunt orientate catre cercetarea antichitatii poporului roman nu exista o unire in “cuget si simtire”. Aceste organizatii nu se pot uni. O astfel de unificare ar putea sa adune sub un singur “steag” oameni de valoare si resurse.

Lipsa de educatie (sau de curaj)- cei care interpreteaza descoperirile arheologice ori nu inteleg peste ce au dat, ori nu pot sa explice, ori nu vor sa iasa din anumite tipare (de frica marginalizarii din breasla).

Răspuns:

La acest comentariu ”superior calitativ” nu pot să răspund decât cu maximă responsabilitate:
În primul rând vă mulţumesc pentru accesarea acestui blog, mă onorează prezenţa dumneavoastră deoarece pregătirea şi valoarea unui om sunt uşor de recunoscut.
Ca să fiu sincer şi obiectiv; sunt un român mândru de ţara mea, fac tot ce îmi stă în putere ca să promovez valori naţionale şi nu în ultimul rând, pasionat înfocat al istoriei antice.
În ultimii doi ani m-am documentat cu ardoare pentru scrierea a două romane în care respect adevărul istoric şi anume: dacologie, numismatică, heraldică şi arheologie. Nu sunt profesor de istorie, arheolog sau alt gen de specialist dar din câte am citit în comentariul dumneavoastră nu pot decât să afirm că sunt de acord cu cele spuse în proporţie de 100%.
Sunt la curent cu ce se întâmplă chiar în acest moment, de exemplu, în munţii Orăştie; profanare, furt din Patrimoniul Cultural Naţional, nepăsare şi impasibilitate din partea organelor legal acreditate să se ocupe de descoperirea, inventarierea, restaurarea şi păstrarea bunurilor.
Legat de educaţie şi mentalitate, cu asta mă lupt, sau ne luptăm şi din nefericire nu văd o rază de speranţă în redresarea sistemului educaţional românesc. Îmi este teamă pentru viitorul copiilor noştri şi îmi spun mereu: ”Bine că am făcut şcoala atunci când am făcut-o şi nu acum.”

Pentru o ”unire în cuget şi simţiri” am creat acest blog, mândria de a fi român şi în asta încă mai cred. Sunt multe semnale de tras şi oameni care îşi fac datoria de sensibiliza publicul larg, dar din nefericire mediatizarea este insuficientă deoarece nu creşte ”rating-ul”, pe român nu îl interesează că ţara se cheleşte de păduri, străinii ne văd pe toţi hoţi şi analfabeţi, ci se uită după ţâţe şi toate rahaturile care ocupă spaţiul de emisie al tuturor trusturilor în proporţie de 90%. În consecinţă, toate publicaţiile, posturile radio sau tv, promovează ce se cere. Şi ce se cere? Prost gust.
Comentariul dumneavoastră m-a onorat, făcându-mi plăcere să vă răspund. Vă aştept cu drag, de câte ori doriţi.
Cu respect!

O scurtă povestire la final aşa, ca fapt divers:

Zilele trecute mă aflam în cafeneaua X din Iaşi în compania unui mare scriitor, critic literar, fost profesor universitar, doctor în istorie şi multe alte distincţii. Atmosfera era una strict literară, serioasă şi infinit folositoare mie care purtam o discuţie cu acest domn, numele este reprezentativ dar prefer să nu îl dau, care a publicat în vasta sa experienţă peste 45 de lucrări. Brusc şi prin surprindere, glumesc, o chelneriţă deschide tv-ul de deasupra capetelor noastre. Din întâmplare, la acea oră era emisiunea lui Măruţă şi acesta avea invitată o tânără drăguţă, inteligentă şi cu înalte calităţi morale care reies din următorul dialog ce îl reproduc cât mai exact:

– Şi spune-mi, cu ce te ocupi tu pe acest site?

– Păi, este un site unde eu şi mai multe fete suntem sclavele utilizatorilor fideli.

– Şi ce anume faceţi? Dă-mi un exemplu concret şi ieşit din comun.

– Păi, chiar ieri un client mi-a cerut să-mi schimb chiloţeii de cât mai multe ori în două minute…

– Aveţi mulţi clienţi?

– Mai mulţi decât putem face faţă.

Distinsul domn mă priveşte şi îmi spune cu mâhnire:

– Mă, da n-ar chema şi ei în emisiune un scriitor, un istoric, om de ştiinţă sau profesor…

Mai mult, no comment.

Zamolxe

Puţine referinţe antice descriu, nu întotdeauna la fel, zeul suprem al daco-geţilor, Zamolxis prezentându-l fie ca pe o divinitate htonică , fie personificând cerul sau prin cumul de atribute-erou civilizator, zeu mesianic, învăţător şi judecatăr al oamenilor vii şi gazda cerească prielnică şi mântuitoare a morţilor, arătându-ne deci o divinitate totală.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minimă incertitudine, că Zamolxe a fost un erou naţional, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeşte ”iniţiaţi”, ceea ce se întâmplă de obicei în epoca de formarea miturilor, când, după dispariţia sa, eroul, care a fost învăţator şi judecător al poporului său , a fost transformat în zeu.

Izvoarele antice sunt puţine şi incerte:

„Astfel se spune că un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obţinut oarecare informaţii despre fenomenele cereşti, în timpul peregrinării sale în Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor şi pe al poporului, ca talmăcitor al fenomenelor cereşti. În cele din urmă a izbutit să-l convingă pe rege să şi-l facă asociat, ca pe un om ce avea însusirea de a dezvălui voinţa zeilor. La început i s-a încredinţat doar funcţia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el însusi. Zamolxe şi-a ales o anume peşteră, inaccesibilă tuturor celorlalţi, si acolo îţi petrecea viaţa, întâlnindu-se rar cu oamenii, afară de rege şi de dregătorii lui. Regele , când a văzut că oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai înainte, ca faţă de unul care le dă porunci după îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dăinuit până în vremea noastră; după datină, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geţi acest om era chiar numit zeu. Până şi muntele cu peştera a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el. Apoi când peste geţi a ajuns să domnească Burebista, împotriva căruia divinul Cezar s-a pregătit să pornească o expediţie, această cinste o deţinea Deceneu. Iar practica pythagoreică de a se abţine de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxe.” (Strabon, Geografia)

„După aceea am aflat de la helenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, că acest Zamolxis ar fi trăit in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobândind, după aceea libertate, ar fi strâns multă bogăţie şi astfel, cu averea câştigată, s-ar fi întors printre ai săi, bogat. Deoarece tracii trăiau în cumplită sărăcie şi erau lipsiţi de învăţătură, acest Zamolxe, întrucât trăise printre eleni, îndeosebi în preajma lui Pitagora, omul cel mai inţelept al Helladei, cunoscând astfel modul de viaţă ionian şi nişte moravuri mai de soi decât cele din Tracia, a cerut să i se clădească o sală de primire unde le oferea ospeţie, cetăţenilor de vază; în timpul ospeţelor, îi invăta că nici el, nici oaspeţii săi, nici urmaşii lor, nu vor muri vreodată, ci numai se vor muta intr-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătaţile. În tot acest răstimp, cât îşi găzduia oaspeţii vorbindu-le astfel, poruncise să i se facă o locuinţă subterană. Când locuinţa a fost gata, el a dispărut dintre traci, coborând în adâncimea încăperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani.Tracii l-au regretat şi l-au bocit ca pe un mort. Dar în al patrulea an, a apărut iarăşi dinaintea tracilor, făcându-i astfel să creadă tot ce le spunea. Iată ce istorisesc helenii că ar fi făcut.Întrucât îl priveşte pe Zamolxe,ca şi locuinţa lui de sub pământ, eu nici nu tăgăduiesc toate câte s-au spus, nici nu le cred însă prea mult. Cred totuşi că acesta a trăit mult înainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decât un om ori nu va fi fost decât un zeu de pe meleagurile Geţiei, îl părăsesc.” (Herodot, Istorii)

„La fel este şi acum cu descântecul nostru. L-am învăţat acolo, în armată, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac mă încredinţa că au dreptate confraţii săi din Hellada să sprijine ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adăugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeşte, ca un zeu ce este, că tot aşa cum nu se cuvine să încerci a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a cauta să tămăduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul, pe care ar trebui să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i meargă bine nici părţii.” (Platon, Charmides)

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalităţii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere iniţiatice (magia psiho-medicală-[Platon] şi mitul unitătii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmată de trimiterea la calendarul specific dacic. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul) şi cu atât mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi desigur după jertfă trupul era ars pe rug).

Herodot ne arată şi ritualul trimiterii solului:

„tot la al cincilea an, ei (geto-dacii) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorţi, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii dintre ei primesc poruncă să ţină trei suliţe (cu vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zamolxe şi ridicându-l în sus îl aruncă în suliţe. Dacă–străpuns de suliţe–acesta moare, geţii socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului zicând că este un om ticălos şi, după învinuirile aduse, trimit pe altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceiaşi traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţă divinitatea (care provoacă aceste fenomene) deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor”. Herodot ,Istorii

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta să construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC (Herodot), INIŢIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT ŞI REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al.Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R.Vulcanescu), ZEUL-MOŞ (N.Densusianu).

În linii mari doctrina zamolxiană respectă urmatoarele principii: nemurirea ca atare (Herodot) sau imortalitatea sufletului (neexistând credinţa celtică în metempsihoză); vindecarea prin corelaţia trup-spirit ceea ce indică omul integral (Platon); ascetismul-urmărind să nu folosească nimic viu în hrană; predicarea curajului (Strabon) ;cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot).