Istorie şi onoare.                                                             

Noi am fost aici de la începutul timpurilor, de când Dumnezeu l-a modelat pe om după chipul şi asemănarea sa, sau primatele au început primele forme de socializare… Au trecut peste noi: romanii, ungurii, tătarii, turcii, nemţii şi ruşii, dar noi am rămas aici. În istoria antică a tuturor popoarelor există un singur factor comun: onoarea. Onoare în viaţă, onoare în apărarea familiei, neamului şi o moarte onorifică, demnă pentru a te alătura strămoşilor tăi. Popoarele vestice, cu religie majoritar romano-catolică, încă mai venerează divinităţi antice celtice; nordicii se tem şi astăzi de mânia lui Odin. Dar noi, românii?  Nu avem strămoşi a căror amintire merită cinstită? Nu cade şi pe umerii noştri datoria sacră, cinstea sau onoarea de a ne aminti?

Am plecat de la o lacună descoperită în cultura generală a semenilor mei la capitolul istorie antică şi anume populaţia geto-dacică. Unii români, în special cei tineri, deţin mai multe informaţii despre piramidele egiptene sau Zeus din Olymp decât despre propria lor istorie. În ziua de astăzi nu mai putem spune că nu avem la dispoziţie mijloace de informare dar, tristul adevăr este că puţini mai sunt cei interesaţi. Lumea este într-o continuă mişcare şi din toată această dezvoltare informatică şi tehnologică uneori trebuie să alegem originalul sau, de ce nu, să ne întoarcem la origini.

Consider că îmi voi face datoria, aducându-vă în atenţie adevăruri istorice, ”detalii picante”-aşa cum le spun eu, fapte măreţe şi demne de amintit; într-un format cât mai atractiv, poate fascinant, dar niciodată plictisitor.

Vă mulţumesc tuturor!