FMI s-a opus scăderii salariului bugetarilor cu 25%, propunând în schimb impozite mai mari pentru cei bogaţi, însă Guvernul României a refuzat, a declarat, joi seara, Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional.

Joi seara, pe canalul France 2, şeful FMI Dominique Strauss-Kahn a spus că Fondul Monetar Internaţional a refuzat iniţial ca Guvernul României să scadă salariile bugetarilor cu 25%. În schimb, FMI a cerut Guvernului român sa creasca impozitele pentru cei bogaţi, dar Guvernul României nu a fost de acord, a declarat Strauss-Kahn la televiziunea franceză.

România este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o crede şi ea. I-am spus: în aceste condiţii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare pentru că în felul acesta vom susţine creşterea economică. Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Prin urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul României ne-a spus: Vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus NU. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Şi ăsta e adevărul: guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales”, a dezvăluit Dominique Strauss-Kahn la France 2.

Tot joi, într-o conferinţă de presă, Caroline Atkinson, directorul pentru relaţii externe în cadrul FMI, a mărturisit că FMI nu a insistat asupra tăierii salariilor bugetarilor din România, aceasta fiind decizia Guvernului de la Bucureşti. De asemenea, Atkinson a mai precizat că este important ca cei vulnerabili să fie protejaţi.

(Sursa: http://www.realitatea.net)

Aţi înţeles? Ei, bogaţii (maxim 10.000 de oameni) nu vor să plătească taxe mai mari. Să plătească săracii, sărmanii, handicapaţii, pensionarii, adică marea masă a salariaţilor. MULŢI DAR PROŞTI, ar spune Băsescu. Eu aş răspunde: PROŞTI, DAR MULŢI. Să vină potopul. Peste Băsescu şi ai lui.

Chioru’ şi Piticu’ luaţi aminte de legea economiei din SUA anului 1933!

Apropo de intenţia Guvernului român condus de “inteligentul” Boc (sau de marinarul Băsescu) de a reduce salariile şi pensiile în România. Dacă ar exista în capul acestor guvernanţi mai mulţi neuroni decât tărâţă, s-ar putea uita la ceea ce s-a întâmplat în SUA anului 1933, când s-a luat o decizie asemănătoare.

Legea Economiei din 20 martie 1933 a fost adoptată de Congresul SUA, având ca scop reducerea deficitului bugetar al Statelor Unite. În ea se prevedea reducerea bugetarilor şi a pensiilor veteranilor de război. Prin această lege, administraţia Roosevelt miza pe o reducere a cheltuielilor guvernamentale cu 500 milioane de dolari (8 miliarde de dolari în ziua de azi), SUA neputând încă ieşi din marea criză economică din 1929-1933. Pensiile veteranilor de război aveau un aport important în bugetul federal american, aşa că prin reducerea lor cu 50% ar fi adus o economisire importantă a cheltuielilor publice.

Ce efecte a avut această reducere a cheltuielilor asupra economiei americane? Conform economiştilor americani, acest act legislativ n-a avut niciun efect asupra bugetului SUA; aşadar sacrificiile au fost făcute de pomană. Din contra, se pare că Legea Economiei din 1933 n-a făcut decât să înrăutăţească economia americană, şi aşa slăbită de criza economică din 1929-1933. De ce? Pentru că, odată cu reducerea cheltuielilor salariale şi cu pensiile, s-a redus şi consumul global pe piaţa americană. Nemaixistând cerere suficientă, întreprinderile s-au cufundat şi mai mult în recesiune.

Guvernanţii noştri n-au destul cap pentru a vedea că ne duc la dezastru dacă merg pe această linie?

Anunțuri