4. Un argument interesant îl constituie şi oronimul Pion, numele vechi al Ceahlăului. Locuitorii de la poalele muntelui îl pronunţă Pion sau Peon, ori această pronunţie este cu totul singulară într-o arie în care toate cuvintele începute cu pi se pronuntă chi.

Numai o interdicţie cu caracter religios a putut permite conservarea ca atare a numelui. Mai mult, este interesant că utilizând seminificaţia din egipteana veche a cuvintelor: pi=casă şi on=coloană. Pion ar însemna Casa Coloanei, adică exact ce par să reprezinte complexul Toaca (casa) – Panaghia (coloana). Panaghia este o stâncă situată la nord-est de vârful Toaca, are o înălţime de aproape 70m şi un diamentru de 40m, poziţie ce îi asigură unicitate în Carpaţi.

5. Un alt argument îl poate constitui faptul că grecii lui Strabon călătoreau frecvent spre ţărmurile Pontului Euxin, unde aveau cetăţi proprii, astfel încât puteau foarte bine să afle cu uşurinţă de existenţa unui munte renumit în partea răsăriteană a ţării daco-geţilor. Mai mult, din Cetatea Albă se putea vedea Ceahlăul, fenomen ce nu putea să scape grecilor locuitori antici ai cetăţii.

Un zigurat gigantic, încununat de un vârf

În concluzie, Ceahlăul a atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri prin apectul său inconfundabil, de zigurat gigantic încununat de virful piramidal Toaca, alături de care străjuieşte stânca Panaghiei, dar şi prin contrastul frapând de altitudine faţă de munţii ce îl inconjoară, fapt ce îl face vizibil de la mari şi foarte mari depărtări. Cu toate acestea, Ceahlăul este absolut unic prin fenomenele optice ce se petrec pe vârful său la răsăritul soarelui, în prima decadă a lunii august, când se formează imaginea holografică a Căii Cerului ce precede umbra piramidei. Aceste fenomene au fost remarcate incă de la sfarşitul paleoliticului, când pe platoul muntelui existau locuiri swideriene, cu 12.000-10.000 de ani in urmă. Ulterior, probabil în neolitic, muntele a fost sacralizat, simbolul piramidei pătrate de la vârf apărând pe ceramica cucuteniana de la Târpeşti, localitate din apropiere. Probabil tot de atunci datează si Sărbătoarea Muntelui, apariţia ei fiind legată direct de fenomenele optice amintite.

Muntele sfânt al dacilor, Kogaiononul, este apropiat sonor de denumirea vârfului central al muntelui, Bâtca Ghedeonului, din a cărui parte estică izvorăşte pârâul cu acelaşi nume, Ghedeonul, pe care este posibil să îl fi avut în vechime şi Bistriţa, afluent drept al Siretului, Hierasos-ul (Sfântul) anticilor, al cărui nume îl justifică în acest mod. Pe baza interpretării legendei biblice a lui Ghedeon, rezultă că sub acest nume a fost disimulat vechiul nume al muntelui sfânt. Toponimele Ceahlăului, o interesantă şi incitantă îmbinare între dacic si creştin, pledează în acelaşi sens.

Al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe

După Muntele Athos, Ceahlăul este al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, fapt dovedit de susţinuta activitate monahală desfăşurată pe acest munte cu cea mai bogată toponimie creştin ortodoxă din Romania. Toate acestea arată că aici a avut loc un transfer de sacralitate de la dacii zamolxieni la cei creştini ortodocşi, ceea ce impune celor ce îl vizitează un respect cuvenit atâtor milenii de sacralitate.

Anunțuri